Armaghedonul Penitenciarelor IV

Pe măsură ce serialul „Armaghedonul Penitenciarelor” evoluează, şi reacţiile sistemului încep să se facă tot mai acut simţite. Mi se reproşează vehemenţa cu care reclam anumite situaţii, lipsa de răbdare, duritatea unor acuzaţii şi, în general, atitudinea „războinică”. N-am înţeles niciodată (sau, de fapt, n-am vrut să înţeleg) de ce un sistem care este criticat nu-şi corectează erorile, ci preferă să se lupte cu cel care critică! În fond, criticile mele ar fi complet lipsite de valoare, dacă n-ar reflecta situaţii REALE şi, prin asta, dureroase. Eliminarea problemelor, corectarea greşelilor şi asumarea unor erori fac parte din comportamentul civilizat al omului educat. Dimpotrivă (cred eu), escaladarea conflictelor, sfidarea, orgoliile nemăsurate, jignirile, ameninţările fac parte din arsenalul de „arme” care sunt folosite doar de oamenii lipsiţi de abilităţi diplomatice. În ceea ce mă priveşte, am spus-o şi o repet: nu am de ales, nu mi s-a dat de ales! Supus batjocurilor de tot felul, nedreptăţit în numeroase rânduri (sentinţele proceselor câştigate de mine stau ca probă), mereu şicanat şi hărţuit, caut refugiu în spaţiul acesta virtual, mărturisindu-vă vouă, cititori liberi, dramele (mici sau mari) prin care trec şi zbuciumul care mă încearcă... Desigur, poate că uneori revolta mea capătă nuanţe personalizate sau, alteori, sunt direct, dar vin iar şi spun că nu am de ales. Şi, cel puţin până în acest moment, nimeni n-a venit să-mi demonstreze contrariul, anume că „se putea altfel”...
Să continuu, aşadar, serialul dezvăluirilor. Vă prezint, în continuare, declaraţia unui coleg de-al meu, deţinut: „Subsemnatul Maresch Csaba, deţinut în Penitenciarul Baia Mare, declar că, în luna august 2007, am fostrepartizat la muncă în interiorul unităţii, la construcţii. Acolo, primeam pentru munca prestată bani şi zile-câştig. În luna octombrie, mi-a fost anulat dreptul de a primi bani. Când am întrebat de ce, dl. Ionel Cardoş mi-a spus că a venit ordin de la ANP ca toţi de la regimul semideschis să fie tăiaţi de la plata în bani. Am scris la ANP şi mi s-a răspuns altfel. Cică aici, la penitenciarul băimărean, noi, cei care am fost înainte încadraţi la construcţii, suntem acum consideraţi la munci gospodăreşti, ori aceştia din urmă nu iau bani. Am scris înapoi la ANP, spunându-le că au fost induşi în eroare, deoarece noi, constructorii, nu măturăm prin curte şi nu împingem tomberoane, ci construim. Având în vedere aceste lucruri, am făcut mai multe cereri, prin care solicitam să fiu transferat la alt punct de lucru, unde pot câştiga bani. Acelaşi domn Ionel Cardoş (evidenţa muncii) mi-a răspuns că am mare tupeu să mă cer la alt punct de lucru, după ce am făcut atâtea plângeri la ANP! I-am cerut domnului director Şpan să mă mute în alt loc de muncă, dar el mi-a răspuns că nu poate renunţa la mine, deoarece în construcţii sunt foarte bun meseriaş. Păi, atunci, de ce nu sunt încadrat corect, la construcţii, şi plătit conform legii, pentru munca prestată? Am lucrat de atâtea ori zi-lumină, uneori până noaptea târziu, intrând în cameră chiar şi la 2 noaptea! Am început să spun şi altor cadre problema mea şi mi s-a răspuns că, dacă mai insist, mi se va face raport de incident şi voi fi pus pe cursă. M-am văzut, astfel, nevoit să depun o plângere către Judecătorie şi Poliţie împotriva domnului Cardoş Ioan.
Ca fapt divers, vă pot spune că am întrebat şi eu de ce nu mi se face o recompensă cu permisie, având în vedere că am lucrat 1.4 ani pentru penitenciar. Mi s-a răspuns cu o recompensă „specială”, fiind premiat cu zece coli de hârtie şi un pix! Asta, în timp ce alţi colegi de-ai mei, care n-au încă şase luni de muncă, au fost deja de trei ori în permisie”.
Aceasta a fost declaraţia colegului meu Maresch Csaba, un deţinut care una munceşte în realitate şi alta este munca sa reflectată în acte. Maresch îl acuză direct pe şeful Biroului Evidenţa Muncii, Ionică Cardoş, dar realităţile de acest tip sunt atât de numeroase, încât pot spune că Csaba nu este decât o picătură într-un ocean de asemenea nemulţumiri.
Pe de altă parte, consemnarea eronată, falsă a muncilor prestate de deţinuţi este o practică atât de generalizată în sistemul penitenciar românesc, încât cazurile de acest fel nu mai miră pe nimeni. Eu însumi am câştigat un proces cu penitenciarul, pentru folosirea mea la muncă în mod ilegal, iar recent, s-a mai întâmplat un incident, cu un deţinut care a fost scos ilegal la muncă, în afara unităţii, şi care s-a accidentat foarte grav, necesitând internarea în spital.
Atitudinea administraţiei penitenciarului faţă de acest tip de probleme este una de indiferenţă. Nimeni nu se stresează să rezolve cazurile care sunt flagrant-abuzive sauilegale. Dimpotrivă, atunci când apare o problemă (accident, reclamaţii, mediatizare), principala preocupare a cadrelor este să muşamalizeze cazul, nu să-l rezolve.
În principiu, asemenea abuzuri în sistemul penitenciar sunt posibile pentru că unităţile de detenţie nu se supun unor controale, la fel ca o firmă privată ori chiar ca orice altă instituţie a statului. Din cauza regimului special de care se bucură, penitenciarele sunt controlate doar de inspectorii din cadrul Direcţiei de Control ANP, iar aceştia sunt şi puţini la număr, şi împovăraţi de o mulţime de alte treburi administrative. Una peste alta, adevărul este că directorii de penitenciare nu se tem deloc de controalele ANP! Fiecare director se simte oarecum protejat, datorită unor relaţii speciale de prietenie pe care le are la comanda ANP, aşa că nu dă doi bani pe controalele inspectorilor de la Direcţia de Control.
Am depus la dl. director Horia Chiş o cerere în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public. Punctual, am ridicat patru probleme la care am cerut răspuns, în termen legal. Surprinzător, dl. director s-a supărat foarte tare, pentru că am „îndrăznit” să-l iau la întrebări. Degeaba i-am tot explicat eu că legea îmi permite acest lucru, că explicarea modului în care este cheltuit banul public face parte din „jocul” democratic al fiecărei ţări europene. Se pare că m-am înşelat din nou asupra calităţii unui om, atunci când l-am creditat cu încredere pe acest Horia Chiş. Pentru mine, nu e o problemă, eu sunt obişnuit cu asemenea dezamăgiri, dar e păcat de oamenii care vieţuiesc în unitatea asta, deopotrivă cadre şi deţinuţi! Diletantismul unui cadru din conducere se răsfrânge, automat, asupra celor din subordine, la fel cum profesionalismul generează atitudini şi comportamente identice.
Cam atât pentru azi... Urmează, în episoadele viitoare, alte şi alte exemple de cinism, incompetenţă şi răutate, toate piperate cu întâmplări reale, desfăşurate în viaţa penitenciară din România!

Pe curând, Cornel Sabou