Cristian Anghel are nevoie de ajutor! Exista deja creata in jurul sau o situatie speciala menita sa-l distruga, sa-l neutralizeze, sa-l desfiinteze, pentru a nu mai putea fi vreodata ceea ce a fost si nici macar ceea ce este. Sistemul penitenciar perfid poate face asta aproape cu orice om. A incercat si cu mine, dar nu a reusit. Cu Anghel e mai usor. El e un om ancorat mult mai sanatos decat mine in adevaratele valori umane, are repere morale solide de la care nu abdica si de aceea va suporta mult mai greu detentia distructiva care i se pregateste.
Comanda superioara a ANP a refuzat cererea lui Cristian Anghel de a fi transferat la Penitenciarul din Baia Mare. Acest refuz este ilegal, dar cine are puterea sa lupte cu asta ? Legea 275/2006 spune clar ca un condamnat trebuie sa-i execute pedeapsa in penitenciarul cel mai apropiat de domiciliul sau. Pentru Anghel, acesta e cel din Baia Mare.
Administratia penitenciarului baimarean a primit insa indicatii sa blocheze cu orice pret transferarea lui Anghel la Baia Mare! Intrucat directorul titular al unitatii baimarene, HORIA CHIS, este acum director general adjunct al ANP, prin el s-a putut realiza acest abuz. In consecinta, Cristian Anghel este tinut mai departe la Penitenciarul Gherla.
Am informatii ca asupra fostului primar baimarean se exercita presiuni specifice lumii penitenciare ascunse. Se creeaza artificial situatii care sa-i distruga moralul, sa-i franga vointa si sa-l transforme din omul ce a fost, in leguma. Cristian Anghel a suportat deja primele prabusiri psihice grave, iar starea sa se poate deteriora odata cu izolarea sa tot mai accentuata de membrii familiei. Amintesc, deocamdata, doar faptul ca deja Cristian Anghel este nevoit sa plateasca protectie lumii interlope din penitenciarul Gherla, si in lumea asta interlopa includ atat detinutii periculosi, cat si cadrele corupte care raspund neconditionat comenzilor venite de afara. Sunt chestiuni subtile, nedemonstrabile din punct de vedere juridic, dar reale si durereoase in viata de puscarie. Familia lui Anghel este in acest moment extrem de ingrijorata!
Apreciez ca acest moment impune oamenilor responsabili o atitudine ferma. Cristian Anghel are nevoie de ajutor! Cer pe aceasta cale jurnalistilor adevarati, curajosi, incoruptibili sa urmareasca firul evenimentelor care compun viata lui Cristian Anghel. Indiferent de ceea ce vi se va spune in mod oficial, eu va spun in mod responsabil: daca fostul primar nu se transfera urgent la Penitenciarul Baia Mare, va fi un om pentru a doua oara condamnat. Cereti ANP sa explice de ce ii refuza lui Cristian Anghel dreptul de a fi aproape de casa? De ce il tin acolo, la Gherla, si il supun unor presiuni perfide? Nu va asteptati ca Anghel sa reclame personal aceste lucruri, pentru ca el se teme! Cititi realitatea din jurul sau cu ochii vostri experimentati si cautati dincolo de minciunile administratiei penitenciare.
Sunt matur, sunt responsabil si nu-mi permiteam sa trag acest semnal de alarma daca situatia nu o impunea. Incercati sa ajungeti la Cristian Anghel fara a afecta dreptul familiei sale de a-l vizita. Acum el are nevoie de sprijin! Nu-l cere si nu-l va cere explicit si deschis pentru ca nu o poate face. Daca veti raspunde acestui apel, puteti salva un om. Conteaza? Eu nu i-am fost prieten, dar pentru mine conteaza!
Cornel SABOU
Un comentariu:
Se pare că domnul primar se află acum la Bacău, pentru că acolo i s-a strămutat procesul. Termenul de judecată am înţeles că a fost fixat pe 12 august. După terminarea procesului de la Bacău, Anghel va veni în Baia Mare...
Trimiteți un comentariu