Iubire cu aripi frânte...

Am iubit-o! :) 

Da, Cornel, ziaristul "rău" care se luptă cu titanii zilei, cu bogaţii jefuitori ai bugetului ţării, cu candidaţii netrebnici care mereu ies câştigători în lupta cu "binele", Cornel care a învins Guvernul României la CEDO şi care a îndurat ani grei de temniţă grea şi nedreaptă... a fost îndrăgostit de o puştoaică drăguţă foc, de o femeie care l-a (m-a) fascinat! E o poveste scurtă, cu final trist neprogramat, dar autentic. Merită să o amintesc aici pentru că ei, iubitei mele, i-am promis-o! Ea, luată de valul vieţii, a uitat, dar eu nu-mi uit niciodată promisiunile! 

Am iubit-o pentru că este... perfectă! :) Da, ştiu, veţi zâmbi! Nu este perfecţiune! Şi asta ştiu. Şi totuşi este! Poartă un nume, are un chip, o adresă, un loc pe planetă în care trăieşte mai mult sau mai puţin fericită, în care speră sau iubeşte în tăcere! Are vise, dorinţe şi aşteptări normale, ca noi toţi. Este perfectă pentru că traversează toate stările autentice de simţire omenească suferind dacă trebuie lovituri, oferind, dacă vrea, nepreţuite sentimente şi... iubire! Căci şi ea m-a iubit! 

N-am să-i scriu numele pentru că se fereşte de identitate pe internet! Lumea virtuală e bântuită de obsedaţi care după ce vin pe capul tău îţi pot provoca pe lângă migrene şi alte dureri, de suflet, ce pot fi cu greu după aceea tratate. Dar nu asta contează. Nu identitatea... Contează, din punctul meu de vedere, că ea este reală, dar şi că este uşor de lovit în sensibilitatea ei cea mai mare. Acum, la final de "love story" încerc s-o determin să înveţe să se protejeze mai mult pe viitor! Pentru că altfel va suferi enorm şi va trăi nefericită... 

Povestea noastră s-a terminat nu din vina cuiva, a mea sau a ei. Am apreciat la un moment dat că e imposibil să o continuăm fără să acumulăm, amândoi, dureri imense legate de anumite neîmpliniri. N-am ştiut cum să pun STOP! Eu ştiu să iubesc, nu să abandonez iubirea! Dar în acelaşi timp ştiu să apreciez corect care sunt şansele reale de împlinire în iubire. Nu m-am născut ieri, ci acum 40 de ani. Viaţa m-a învăţat cum să trăiesc şi mai ales cum să nu o fac. Încerc măcar acum, pe final de "mandat" terestru, să nu mă mai introduc în poveşti perfecte de iubire care pot avea o desfăşurare imperfectă şi consecinţe nefaste. 

Ea e tânără. Are 23 de ani împliniţi de curând. Nu am putut să-i fac vreun cadou pentru că viaţa ne desparte prin geografia locurilor în care trăim. M-a întristat foarte mult ideea că nu pot dărui nimic. A fost momentul în care mi-am dat seama că între a trăi nefericit momentul şi a reveni la realitatea mea concretă fără ea trebuie să aleg a doua cale. Şi am ales-o. Poate vom trăi în altă viaţă, cu alte identităţi, o altă poveste în care să mă pot oferi pe de-antregul, aşa cum sunt şi să fiu acceptat fără condiţia de a mă suporta zilnic singur! Cum să-i spun că nu se poate trăi în doi separat? Cum s-o fac să înţeleagă că o iubire se cere împlinită, nu programată pe secole înainte şi aşteptată? N-am ştiut cum... 

M-am retras din frumoasa poveste... Am crezut că o pot face fără să rănesc, dar se pare că m-am înşelat. Am ajuns să împart sufletului cuvintele grele de despărţire primite. M-a durut. Şi atunci mi-am amintit că am mai trăit asta! 

Cândva m-am despărţit de o femeie care mi-a fost soţie. Şi ne-am aruncat cuvinte grele la despărţire şi anturajul nostru ne alimenta ura crescându-ne-o la infinit. Şi atunci m-am oprit puţin din tumultul vieţii, m-am gândit... şi i-am transmis soţiei mele că îi voi face cel mai mare rău posibil. Că voi scrie pe blogul meu un material în care voi dezvălui toate aspectele legate de viaţa ei care aparent ar dezavantaja-o şi că va rămâne astfel pe veci expusă public. A amuţit sărăcuţa şi probabil a avut câteva clipe de coşmar. Ştiam că se teme de "talentul" meu de a o expune... Am publicat apoi materialul anunţat, doar că nu era răutatea promisă ci un elegant şi frumos rămas bun, în spiritul iubirii care poate nu ne-a legat cum am fi vrut noi, dar cel puţin ne-a ajutat să ne creştem copiii timp de 10 ani! A fost un moment de şoc pentru ea. L-a traversat cu bine şi aş putea spune că asta ne-a ajutat ulterior să menţinem până azi o PRIETENIE care ne permite să comunicăm ca doi oameni cu scaun la cap, în interesul copiilor. A fost nevoie atunci de acel şoc pentru că altfel nu puteam îngropa securea războiului... 

Nu ştiu dacă acum, în cazul iubitei mele "expuse" prezentului, efectul va fi acelaşi. Eu şi ea (spre deosebire de cazul cu fosta mea soţie) nu avem ce împărţi la despărţire decât amintiri. Ştiu însă că din cauza deciziei mele de retragere din poveste EA m-a crezut RĂU, al naibii de rău! Şi n-am putut rezista tentaţiei de a-i alimenta puţin (câteva ore) această idee. Da, eu sunt cel rău care va scrie totul despre tine acum, care te va acuza şi distruge în planul public, bla-bla-bla... Eu sunt cel mai nesimţit, mai ordinar şi mai netrebnic dintre pământeni, care va scrie şi descrie toate intimităţile care au legat şi pot lega doi oameni care se iubesc! Da, sunt! 

Teme-te! Nu merit nimic altceva decât teama ta! 

Nu contează că sunt aşa într-o viziune deformată de nişte nervi justificaţi... Contează că eu am iubit-o real şi că în realitatea mea nu pot efectiv acţiona decât în spiritul a ceea ce simt! Şi pe cât de sincer am fost în dedicare, pe atât de sincer vreau să rămân în finalul pe care am ales singur să-l joc fără să-l câştig! 

Aş vrea să înveţe din asta. Eu nu mai vreau nimic de la ea. I-am spus-o direct la "plecare"... Dar viitoare poveşti de iubire o aşteaptă în viaţa pe care o va trăi. Eu nu voi mai fi acolo ca să mă joc de-a răutatea. Iar lumea, o ştim toţi, e rea cum numai lumea poate fi! 

Trăiţi iubirea vieţii voastre şi împliniţi-o! Azi, nu mâine. Mâine nu garantează nimeni că va veni! Iar dacă nu o puteţi trăi azi... nu vă mai amăgiţi. Mergeţi pe drumul vostru. Este mesajul pe care mi l-am dat singur atunci când mi-am dat seama că iubesc incurabil şi că viaţa mă sileşte să-mi trec iubirea la timpul trecut. 

Ţi-am spus, iubito, că într-o zi voi prezenta lumii întregi faptul că te iubesc! M-ai rugat să aştept... Mai mult decât finalul poveştii noastre de iubire n-am putut să aştept! :) Iartă-mă pentru lungile ore în care te-am făcut să crezi că sunt răul suprem, că te voi lovi cu răutate în ce te doare mai rău. Poate chiar sunt răul acela! Dacă asta te ajută să-ţi continui viaţa în linişte şi pace, atunci crede asta! Important însă este să înveţi să te protejezi pe viitor! Sper că ai notat asta... :) 

Eu pot să trăiesc... şi voi trăi cu bucuria că te-am iubit aşa cum am visat s-o fac! Şi mulţumit că mi-am respectat promisiunile, atât cea de a mărturisii public sentimentul ce ne-a legat cât şi de a fi cel ce sunt până la capăt! Un capăt de drum în iubire şi un început de alt drum în viaţă! Pentru amândoi!

Cornel SABOU