miercuri, 28 august 2019

Cum se fura la Spitalul Judetean din Baia Mare

Nu se mai mira nimeni azi cand spui public faptul ca doctorii din Romania fura ca-n codru! Cum fura ei, asta e o problema care poate fi descifrata relativ usor. Eu va ofer aici si acum o varianta prin care Spitalul Judetean din Baia Mare (pe numele sau Spitalul "Dr. Constantin Opris") incaseaza bani nemeritati de la Casa de Asigurari de Sanatate. Cu alte cuvinte... FURA!

Te internezi in Spital cu o problema, sa zicem o operatie usoara. Esti primit, tratat, operat, iar la externare se da o "factura", adica o "Scrisoare Medicala" in care se scriu toate amanuntele legate de internarea ta. Ce diagnostic ti s-a pus, de ce tratament ai avut parte, ce medicamente s-au consumat cu tratarea problemei tale medicale etc. Toti cei care ati trecut pe la Spital vreodata stiti amanuntele astea, dar cati dintre voi v-ati uitat cu atentie pe Scrisoarea aia Medicala ca sa vedeti cate din lucrurile trecute acolo corespund intr-adevar cu ceea ce a fost in realitate?

Doamna Rodica C. (foto dreapta) s-a internat recent la acest spital din Baia Mare care a fost condus excelent o buna bucata de vreme de actualul Ministru al Sanatatii, dna Sorina Pintea. Dar dna Pintea a plecat la Minister si vorba aia, cand pisica nu-i acasa, joaca soarecii pe masa. Sau sobolanii, caci de niste rozatoare ale banului public vorbim  aici!

Avea un neg pe fata si voia sa fie operata, respectiv sa i se scoata acel punct mic si negru care o deranja. A fost doamna Rodica internata, i s-au facut analizele si a fost operata fara probleme. Dar si fara sa dea bani la doctor! Bani negri zic... Nu stiu daca de aia sau de cealalta, dar pe foaia aia medicala cu care a iesit doamna Rodica din Spital scriau o gramada de chestii de s-a mirat saraca doamna "oare eu am fost la spital sau e vorba de altcineva?"... 

Pe lista de la rubrica "Tratament efectuat" erau trecute vreo 27 de lucrusoare din care pacienta n-a beneficiat decat de maxim o treime. Restul au fost trecute asa, pur si simplu din burta, de doctorul care a semnat "Scrisoarea", respectiv dr. Mihai Chertif. De exemplu, Algocalmin fiole, femeia a primit in realitate o singura fiola, pe hartie sunt trecute 15! Botosei de unica folosinta, 12 bucati, folositi de pacienta ZERO! Manusi chirurgicale, 24 perechi de zici c-a operat-o pe pacienta o echipa de fotbal, cand in sala de operatii au fost doar doctorul si un anestezist. Tifon, 24 metri liniari de s-a speriat doamna c-a fost imbalsamata, cand ea, de fapt, n-a vazut tifon la spital. Si altele, nu mai insist, metoda de furt e importanta. 

Valoarea astfel calculata a intregului tratament este de 5.344, 48 RON (le-a dat si cu virgula!). Nu stiu daca o mie de lei s-au cheltuit in realitate sau ceva pe-acolo, cu tratarea doamnei Rodica, dar iata ca alte 4 mii sunt decontate in plus de la CAS!

Unii mi-au spus ca asa fac rost doctorii de materiale medicale pentru clinicile private in care lucreaza in paralel cu "munca la Stat", umfland facturile clientilor asigurati si ducand materialele platite de la CAS (si "consumate" astfel in Spitalul Judetean) la Clinica Particulara. Nu stiu daca e si cazul doctorului Chertif, dar eu zic c-ar merita o verificare, nu?

Ce probe sunt in cazul asta? Pai e declaratia femeii internate, o pensionara decenta si cinstita. E hartia eliberata de Spital si parafata de Dr. Chertif. Si sunt diferentele majore intre ce a primit femeia in spital si cele trecute in Scrisoarea Medicala. Ce-ar trebui mai mult? Inregistrari video, tehnologie extraterestra? Este cineva care sa faca "treaba" pe cazul asta?

Daca e cineva interesat stau la dispozitia "organelor" cu actul original si cu toate datele de identificare a femeii care a fost internata si care n-are nici o problema sa reclame aceasta frauda! Deci...?

Cornel SABOU





Un comentariu:

Anonim spunea...

manusi foloseste si infirmiera cand schimba pansamentul si asistenta, botosei folosesc apartinatorii , algocalmin se scrie max 3 sau 4 pe zi , sa multumeasca cerului ca nu a avut nevoie de toata doza, dar daca avea nevoie primea , daca nu scrii condica , nu primeste de la farmacie si atunci va intreb cum sa calmezi o durere daca nu ai medicamentul ? Deci aceste consumabile manusi , pansamente care se fac din tifon , si nu pui un strat , si nu folosesti doar unul in sala , de multe ori stergi de zeci de ori si de fiecare data cu pansament steril...deci va recomand sa dati un concurs , vor fi posturi desigur , uni poate isi vor pierde viata acum tratand pe altii. VA felicit pentru rautatile care le descoperiti din necunostinta de caz. Doresc din suflet sa cunoasteti realitatea intr-o zi si sa va bucurati de viata si de semenii dumneavoastra .