Jurnal (12)

Nu trebuie să fii trist că n-ai fost remarcat. Fii trist că n-ai făcut nimic remarcabil. Confucius

Unii miliţieni s-au simţit prost (nu proşti!) când am spus (pentru ei!) că George Coşbuc nu e (doar) o stradă, ci (şi) un poet român. M-au contrazis spunându-mi că şi ei ”au auzit” de George Coşbuc. E cazul să-mi cer scuze! Da, AU AUZIT de George (”... şi George nu mai vine”!)... E drept, nu ştiau sigur la ce echipă joacă decât că sigur nu e legitimat la Steaua! Ok, păi, până o să-l transfere Becali pe Coşbuc, hai să vedem ce mai scria omul ăsta în ”bloc-notes”...

Mama
de George Coşbuc (viitor atacant la Steaua Bucureşti)

În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară -
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.

Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.
Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculţi povestea ei
Şi stai îngândurată.

Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră...
Te uiţi la el şi nu-l ridici,
Şi fetele se miră.

...O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti -
- "Ce vezi?î întreab-o fată.
- "Nimic... Mi s-a părut aşa!
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
- "Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire...
Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi şi voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.
Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!

Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat -
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus şi nu mai vine!
Ş-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!

Din când în când ”merită” să ne mai înnobilăm caracterul cu... atacanţi de valoare!

Nu am primit permisie de Crăciun... Nu-i bai... Cel puţin, după liberare, n-o să le fiu ”dator” cu un Crăciun. Pentru mine asta înseamnă mult, la fel ca orice datorie morală. Ştiţi cum se spune... datoriile materiale ţi le achiţi după putinţă, cele morale după voinţă! În VOINŢĂ sunt foarte bogat! Păcat că n-am multe datorii de achitat...

Pe curând...

Cornel SABOU