Eu sunt generatia care a dat jos comunismul din Romania
in decembrie 1989! Eu sunt cel care a iesit cu pieptul gol in strada atunci cand STIAM ca voi
fi ucis pentru asta! Si sa va spun sincer ceva? Nu speram ATUNCI intr-o victorie a
protestului meu! Nu credeam ca e posibil sa se intample cu adevarat ceea ce s-a
intamplat, adica sa-l dau jos pe Ceausescu si intreg partidul sau nenorocit comunist. Dar am facut-o! Constient ca moartea poate fi pretul, am acceptat sa ies la lupta aceea inegala si sa-l platesc. Pentru ca nu mai puteam. Ma sufocam. N-aveam aer, nu mai puteam
respira in tara asta putreda de incompetenta, coruptie, nepotism, ura,
comunism, militieni, securitate etc, fara pic de libertate, fara paine, fara
nimic! Timisoara m-a aprins… Cei care au murit acolo m-au facut sa-mi doresc sa
mor la fel ca ei!
Da, ii vedeam nu neaparat eroi ci invingatori prin moarte! Liberi! Si
vroiam sa fiu asemeni lor…
Nu am murit… Pentru ca, parca impotriva firii si a
intregului Univers, am invins! L-am dat jos pe Ceausescu, am dat jos
comunismul, am rasturnat un intreg sistem. Nu discut acuma ce a urmat dupa.
Oricum, nimic din ceea ce ar fi putut urma nu putea sa fie mai rau, mai
ucigator si mai lipsit de umanitate, speranta si valoare decat ceea ce a fost.
AM INVINS! Apoi am plecat…
Poate ca asta a fost greseala mea. Nu am stat acolo ca sa
preiau PUTEREA! Nu stiam ce e aia putere. Aveam doar 18 ani…
A trecut timpul. In Romania s-a stabilizat incet-incet
democratia de tip occidental. Cu bune si rele. Mai mult cu rele… Am vazut si
invatat in timpul acesta ca lupta de atunci, din decembrie 1989, nu a fost de
ajuns. Ca ar fi trebuit continuata Revolutia impotriva sistemului chiar si dupa
moartea acestuia! Da, pare paradoxal? Nu e… Sistemul comunist a murit in partea
sa vizibila, dar traieste pana in ziua de azi in tot ce inseamna maniere, stil,
forma si fond in viata politica. Lupta aceasta am incercat s-o duc in anii ce-au urmat, dar…
Generatia mea s-a dezbinat, s-a imprastiat. In zilele
Revolutiei eram toti un singur trup, o singura inima, dar imediat dupa aceea,
dupa VICTORIE, am constatat ca… noi, victoriosii, nu mai eram nicaieri. Unii
s-au imprastiat prin esaloanele doi, trei, zece ale partidelor nou infiintate,
altii au reintrat pasivi in viata “civila”, multi au emigrat. Intr-un fel e de
inteles. Gustam din placerile vietii libere, ne "orientam", incercam sa traim daca tot n-am murit…
Dupa 25 de ani, viata in Romania e la fel de grea ca
inainte de Revolutia din decembrie 1989! Toata societatea noastra democratica
este construita de vechii comunisti sau de odraslele lor. Nimic nu functioneaza
asa cum ar trebui. Nicaieri nu primeaza competenta sau valoarea. Cei mai
nemernici oameni acced in functiile cele mai importante, la toate nivelurile,
in toate sectoarele vietii. La fel ca acum 25 de ani, noi cei multi nu mai avem nimic! Suntem
doar carne de tun pentru profitorii ordinari de la putere. Avem nevoie de o
noua generatie, nu de politicieni ci de tineri “nebuni” precum am fost eu in
decembrie 89! Care acum sa iasa in strada si sa dea de pamant cu sistemul
acesta neocomunist “democratic”! Si i-am vazut zilele acestea pe tineri in
strada. Pornind de la scanteia reala si virtuala care s-a aprins si a ars in
Clubul Colectiv din Bucuresti alaturi de zeci si sute de tineri frumosi si
nevinovati. Si i-am vazut pe tineri in strada. Hotarati, fermi, categorici.
Parca cu acelasi sentiment si gand pe care-l simtisem eu cu 25 de ani in urma,
de genul “murim cu voi de gat”! Si clasa asta politica ordinara s-a panicat!
Ponta a demisionat, Piedone la fel. Bravo tinerei generatii! Bravo copii! Sunt
mandru de voi! Nu va opriti aici! Nu faceti “greseala” ce-am facut-o eu! Dati
cu ei de pamant, dati cu intreg sistemul asta putred de pamant! Aveti forta s-o
faceti. Cine va poate opri??? Cine si ce va poate face? Ei nu va pot impusca.
La fiecare mort se vor ridica alte mii de piepturi care vor dori sa moara. Nu
ne pot ucide pe toti! Trebuie si vreau sa intelegeti asta. NU PUTETI PIERDE
ACEST RAZBOI! Pentru ca e un razboi…
Trebuie doar sa vreti victoria si, daca e
nevoie, sa acceptati (asa cum am acceptat eu in decembrie 1989 inainte sa ies
din casa in strada) sa platiti pretul! Daca este un pret de platit….
Dati-ne aceasta victorie! Avem nevoie de o Romanie in care sa putem respira
aerul neinfectat de putreziciunea actualului sistem de non-valori politice.
Avem nevoie, tinerii mei, de victoria asta!
Mandru de voi,
Cornel SABOU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu