Legislativul a decis anul trecut recalcularea pensiilor acordate unor categorii anume (din aviatie, justitie – mai putin magistratii, diplomatie, aparare etc.) pe baza acelorasi criterii care se aplica tuturor celorlalti pensionari din tara asta. Curtea Constitutionala, sesizata de opozitie, a analizat si a declarat legea unitara a pensiilor constitutionala. Aparent cazul era inchis, acum insa vedem o avalansa de contestatii in justitie privind deciziile de recalculare si multe dintre acestea sunt admise, invocandu-se incalcarea drepturilor omului si prin urmare a Constitutiei, ignorand decizia Curtii Constitutionale.
Nu o sa intru in discutia despre necesitatea/oportunitatea recalcularii pensiilor speciale ci as vrea sa discut implicatiile activismului curtilor, folosind acest caz drept studiu. Prin activismul curtilor ma refer la decizii ale justitiei care merg dincolo de litera legii, dincolo de scopul legiutorului si prin care, de fapt, judecatorul se transforma in creator de lege.
1. Activismul este bun sau rau?
Activismul curtilor apare mai ales cand textul legii nu este suficient de clar si lasa judecatorului o marja de apreciere. Cu cat textul este mai vag, cu atat marja este mai mare. Nu este o chestiune care priveste exclusiv Romania, dezbaterea privind activismul curtilor a fost de actualitate si este in continuare in multe tari, in Statele Unite in mod particular. Totusi, in Romania avem dintotdeauna o capacitate slaba a legiuitorului de a formula clar ceea ce doreste, uneori contrazicand alte prevederi in vigoare. Prin urmare marja de discretie in interpretarea legii este larga. Astfel, fara activismul curtilor, unele din legile din Romania nu ar fi putut fi aplicate. In cele doua decenii de democratie, societatea romaneasca a lasat in seama justitiei dezbateri extrem de importante si prin aceasta am dat judecatorilor o putere extrem de mare.
Institutia de judicial review (verificarea si chiar invalidarea unei actiuni legislative sau executive de catre sistemul juridic pe baza unor prevederi de prim rang, gen prevederile constitutionale) este structurata in doua feluri: Curtea Constitutionala are aceasta responsabilitate in sistemele europene constitutionale iar in sistemul anglo-saxon judicial review se face de orice curte la orice nivel, cu constrangeri impuse de jurisprudenta anterioara. Problema la noi este ca avem iarasi un model aparte. Avem Curtea Constitutionala care aplica controlul de constitutionalitate si Inalta Curtea care are rolul de unificare a jurisprudentei, dar acest lucru nu impiedica in deciziile de zi cu zi, curtile inferioare sa dea decizii cu totul contrare interpretarii de la aceste niveluri.
Privind la precedentele din istoria recenta unde curtile au avut o marja mare de discretie, vedem ca situatia este complicata in special pe subiectele polarizate ideologic. Cel mai bun exemplu este restituirea proprietatii confiscate abuziv de comunisti. Aici am vazut cum optiunile ideologice ale magistratilor au avut un rol foarte important. Legi slab formulate au fost interpretate atat de fragmentat incat au creat cea mai imprastiata jurisprudenta din istoria justitiei romanesti. Mijloacele de unificare existente (referirea la deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului, decizii ale Curtii Constitutionale, recursurile in interesul legii sau metode soft gen analize academice) nu au functionat. Judecatori chiar din aceeasi instanta si pronuntandu-se pe aceeasi chestiune juridica au dat decizii total opuse, exclusiv pe considerente ideologice, cadrul legal si jurisprudenta fragmentata furnizandu-le argumente pentru oricare dintre pozitii. Rezultatul: dupa 20 de ani de la Revolutie si 10 ani de retrocedari, avem zeci de mii de cereri nesolutionate si dosare ce se plimba in sus si in jos intre instante pana la imbatranirea si disparitia naturala a justitiabililor.
Sincer, ma tem foarte tare ca vom vedea acelasi model si in cazul “drepturilor sociale”, dat fiind ca vorbim de o chestiune puternic polarizata ideologic si vom avea aceeasi fragmentare a jurisprudentei, dupa cum se prefigureaza deja.
2. Ce rol mai are Curtea Constitutionala (CCR)?
In cazul de care vorbim, recalcularea pensiilor speciale, Curtea Constitutionala s-a pronuntat deja asupra constitutionalitatii legii. In ciuda acestui fapt, avem in prezent cel putin 1000 de decizii care blocheaza recalcularea pensiilor, din care circa 70 definitive (aici). Multe dintre sentinte motiveaza prin incalcarea dreptului la proprietate si prin urmare incalcarea Constitutiei. In acest caz, se vede cum instantele din Romania au ignorat cu desavarsire decizia CCR. Acest lucru nu se intampla pentru prima oara, uneori vina apartinand CCR care a luat decizii din care nu se intelege nimic (restituirea proprietatii e un exemplu bun) dar alteori judecatorii au ignorat deciziile CCR pentru ca nu se potriveau cu interesele proprii
Daca avem o Curte Constitutionala ale carei decizii se aplica numai cand ne convine, atunci trebuie sa ne gandim la o reforma profunda a sistemului. Fie CCR devine cu adevarat un punct de referinta in sistem iar judecatorii aplica deciziile acesteia, fie renuntam cu totul la CCR. Sistemul actual, nici cal, nici magar, nu poate continua pentru ca submineaza un principiu de baza in drept – predictibilitatea.
3. Despre drepturi pozitive, legitimitate si alti demoni, gen politica fiscala
Drepturile pozitive, in cazul nostru – pensiile speciale, presupun un cost iar acest cost trebuie platit de cineva (vezi celebra teorie a lui Cucultez). Echilibrarea financiara dintre drepturile sociale acordate intr-o societate si costurile care trebuie platite prin taxe se face conform dorintelor societatii exprimate prin alegeri. Astfel legislativul are legitimitatea necesara pentru a lua aceste decizii. In momentul in care activismul curtilor afecteaza acest echilibru, practic curtile se transforma in legislativ fara insa a avea legitimitatea conferita de alegeri. Din acest motiv, Curtea Europeana a drepturilor Omului s-a abtinut sa dea decizii privind cuantumul drepturilor sociale, precizand ca legislativul este mult mai in masura sa aprecieze aceste lucruri cunoscand mai bine contextul socio-economic.
Because of their direct knowledge of their society and its needs, the national authorities are in principle better placed than the international judge to appreciate what is in the public interest on social or economic grounds, and the Court will generally respect the legislature’s policy choice unless it is “manifestly without reasonable foundation”.
In Stec and Others v. UK, (vezi si James and Others v. the United Kingdom, and National & Provincial Building Society, Leeds Permanent Building Society and Yorkshire Building Society v. the United Kingdom)
In Romania, opozitia curtilor fata de masurile de austeritate a fost evidenta. Aceeasi atitudine pare sa se contureze si in cazul reformei pensiilor. In ce masura insa stiu curtile ca fondul de pensii are un deficit anual de 4 miliarde de euro care se acopera de la bugetul de stat? In ce masura pot aprecia curtile ca folosirea acestor bani pentru pensii este cea mai eficienta? De ce sa nu ii folosim pentru sanatate sau pentru educatie, investitii etc? Este oare rolul curtiilor sa faca analize cost-beneficiu si sa stabileasca politica sociala si fiscala? Acestea in conditiile in care, repet, Curtea Constitutionala a constatat ca nu e o problema de incalcare a drepturilor omului in cazul recalcularii pensiilor speciale.
Concluzie
Intr-un stat normal Parlamentul legifereaza, Executivul administreaza iar Justitia asigura o buna aplicare a legilor. La noi, fiecare tanjeste dupa atributiile celuilalt. Executivul abuzeaza de ordonante de urgenta in ciuda Parlamentului. Parlamentul, pe de alta parte, cu mare gratie, hotaraste cand anumiti oameni (colegi de-ai dansilor) pot fi anchetati sau perchezitionati, spre marea indignare a magistratilor. Judecatorii, la randul lor, decid politica bugetar-fiscala a tarii. Cand fiecare putere din stat va inceta sa fure jucariile celeilalte, poate o sa avem si noi parte de o democratie neoriginala si functionala.
Suzana DOBRE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu