Este iarnă grea. Nu doar în România. Drumuri blocate, sate întregi acoperite de zăpadă. Autorităţile intervin cu ce pot. La fel, Armata, Poliţia şi Jandarmeria. Rezultatele sunt modeste pentru că modeste sunt şi "forţele" puse la bătaie. Armata redusă la minim abia are câteva sute de soldaţi disponibili. Poliţiştii pot să-şi tripleze activitatea prin sate în sensul că de la un poliţist activ se poate ajunge până la doi-trei. Jandarmeria s-a eliberat de paza intersecţiilor şi îşi poate disponibiliza miile de cadre pe acţiuni mai umanitare decât bătutul protestatarilor.
În tot peisajul acesta, lucrul care mă deranjează - aţi ghicit - e legat de atitudinea politicienilor. Abia ajuns prim-ministru, s-a trezit şi Ungureanu vorbind. Nu oricum şi nu orice. El a condamnat vehement "leneşii" care stau prin case în satele sinistrate, "la căldurică", în loc să lopăteze zăpada. Motiv pentru care am zis că e bine să vin şi să-i explic la domnu Ungureanu cum stă treaba cu lopătatul şi căldurica...
Guvernul ia taxe de la popor şi împarte banii în funcţie de priorităţi. Undeva pe lista guvernului este şi OBLIGAŢIA de a asigura funcţionarea infrastructurii din ţară chiar şi în timp de iarnă. Din acest motiv, Guvernul, dar şi autorităţile locale, încheie contracte cu firme care îşi asumă sarcina de a întreţine drumurile publice pe timp de iarnă. Atunci când iarna e aproape ca vara, această obligaţie este servită cu uşurinţă. Când timpul se enervează şi dă cu viscol şi munţi de zăpadă, firmele contractate de Guvern nu reuşesc să se achite de obligaţii. Guvernul, în încercarea de a salva situaţia, apelează la cadrele militare şi la structurile Mnisterului de Interne. Fiecare face ce poate... Ce este IMPORTANT de reţinut e faptul că omul de rând, cetăţeanul, SINISTRATUL care locuieşte în satele năpăstuite NU ARE ABSOLUT NICI O OBLIGAŢIE de a ieşi din casă şi a deszăpezii drumurile! NICIUNA! Statul cheltuie de la buget multe milioane de euro (zeci, sute, naiba ştie) tocmai pentru acest scop, pentru deszăpezirile pe timp de iarnă. După ce ai cules aceşti bani de la populaţie şi după ce ai vărsat aceste fonduri în buzunarele unor privaţi incompetenţi este nesimţire curată să te enervezi pe popor că nu-şi curăţă singur satele! Mai mult, domnu Ungureanu, în timp ce îi critica pe săteni îi lăuda pe prefecţi pentru operativitate! Idioţenie curat-murdară!
În România se ştie că guvernanţii n-au pic de respect pentru "amărâţii" de la care iau banii cu japca. Cel mai bine, atitudinea de acest fel a fost reprezentată de declaraţia premierului. De condamnarea sătenilor! Nu are rost să vin aici şi să "explic" că în caz de catastrofă naturală, omul direct afectat se preocupă în primul rând de supravieţuirea sa, nu de întreţinerea infrastructurii. Sătenii noştri, când s-au văzut cu muntele de gheaţă cât casa s-au blindat înăuntru, au luat pe ei toate hainele din casă, au pornit focul şi au început să raţionalizeze mâncarea. Toate astea ca să poată supravieţui! Trebuie să fii nebun ca într-un asemenea caz să te apuci să lopătezi aiurea, riscându-ţi viaţa!
În concluzie, cred că Ungureanu a pornit cu stângul în relaţia sa de comunicare cu poporul. Chiar dacă va încerca s-o dreagă spunând că se referea la primarii de localităţi şi nu la săteni, adevărul e că nu suntem proştii lui! De aceea, trebuie să nu uităm să punem în dreptul premierului prima bila neagră a guvernării sale. Cu siguranţă vor urma şi altele. La aşa "calitate", aşa prestaţie... Pe curând...
Cornel SABOU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu