Feriţi-vă de MONIKA KRAJNIK

Am sperat să nu fiu nevoit să scriu acest material... Pentru că nu vreau să fac din viaţa mea şi a familiei mele (nici măcar din dramele pe care le-am trăit) un spectacol public. Se pare însă că nu prea am de ales! Pentru că aflu, pe zi ce trece, tot mai multe amănunte despre comportamentul aberant, absurd şi incorect al unei femei care a încercat să intre cu bocancii în viaţa mea, dar nu pentru a se face cu ceva utilă ci pentru a profita într-un sens meschin de situaţia grea pe care am avut-o în perioada de trei ani în care am fost închis...

MONIKA KRAJNIK este, cică, jurnalist. În prezent, lucrează la ziarul “Adevărul de seară”, cu sediul la Cluj. Înainte a lucrat la “Gazeta de Maramureş” de unde am auzit că a plecat după un alt scandal financiar. Am spus “alt scandal” pentru că, se pare, scandalurile financiare, escrocheriile sunt specialitatea ei de bază! Nu de acum, nu de ieri, ci din-totdeauna! Să vedeţi de ce spun asta...

Un prieten comun a vorbit într-o zi cu “ziarista” Monika Krajnik spunându-i că există un “caz special” (cazul meu) de ziarist închis pe nedrept în urma unor înscenări puse la cale de mafia din politică, justiţie şi afaceri şi – dacă vrea – ar putea să se intereseze de “subiect” şi să scrie un material pe această temă. Monika lucra pe atunci la ziarul “Gazeta de Maramureş”. Avea o rubrică săptămânală de “atitudine”, mai publica câte un reportaj şi se ocupa în principal de publicitate. Prietenul acesta îi recomandase, eventual, să scrie despre "cazul Cornel Sabou" ca despre un caz social, pentru a nu fi luată la întrebări de duşmanii mei. Monika s-a entuziasmat imediat când a auzit de “cazul special Cornel Sabou” şi şi-a propus să facă o vizită acasă la mama mea (unde erau şi copiii mei). Înainte de asta m-a sunat în puşcărie (nu mai fac acum un secret din faptul că la închisoare am avut – din prima până în ultima zi – telefon mobil) şi mi-a cerut acordul. Întrucât venise recomandată de un prieten în care aveam mare încredere, am fost de acord. S-a dus Monika în satul Săsar (lângă Baia Mare), unde locuiau ai mei, şi când s-a întors de acolo m-a sunat din nou să-mi spună cât de plăcut impresionată a fost de familia mea, cerându-mi totodată acordul, s-o mai las să meargă pe acolo din când în când! Din nou am fost de acord... Pe atunci, unii prieteni de-ai mei (puţini de altfel) o vizitau periodic pe mama mea ajutând-o să facă faţă situaţiei grele în care se afla atât prin faptul că fiul ei (adică Eu) era închis cât şi pentru că trebuia să se îngrijească şi de cei doi copii minori ai mei. După alte câteva vizite, Monika s-a “ataşat” atât de mult de acel loc încât nu mai vroia să se despartă de mama şi copiii mei! M-a vizitat şi la închisoare, am povestit mult la telefon, mi-a scris scrisori... Nu trecuseră nici câteva săptămâni de la primul nostru contact că ea deja era – vezi doamne – îndrăgostită de Cornel Sabou! Am încercat să ţin sub control “relaţia” aceasta fără să o mint, fără să îi dau false speranţe pentru viitor. Am avut câteva discuţii “serioase” în cursul cărora îi spuneam foarte explicit că deşi o respect enorm pentru faptul că îi vizitează pe ai mei (şi pe mine) nu se pune deloc problema vreunui sentiment de dragoste pe care eu l-aş avea pentru ea. Totul a luat-o razna după prima mea permisie!..

Venind acasă pentru 24 ore, ea îşi închipuia că va “pune mâna” pe Cornel SABOU foarte uşor. Plecând de la ideea că un deţinut “duce lipsă” de femei, ea credea că dacă se va “dărui” rapid şi total mă va “captura” pentru veşnicie. Ei bine, deşi recunosc (sic!) că îmi plac femeile şi că am simţit lipsa lor (din viaţa mea) în perioada detenţiei, nu sunt atât de disperat după sex încât să-mi amanetez viitorul pentru o “plăcere” de moment. În noaptea aceea a permisiei mele i-am întors spatele şi la propriu şi la figurat! Nu doar că nici n-am atins-o, dar am şi respins-o explicit. Asta a umplut, se pare, paharul răbdării ei şi în perioada următoare s-a răzbunat pe mine într-un fel foarte ciudat şi descalificant... A început să-i abordeze direct pe toţi prietenii mei (pe care îi cunoscuse între timp), pe toţi cei din familia mea (fraţi, cumnate, tată – abia reapărut în viaţa noastră după 25 de ani de absenţă – etc) pe cei mai importanţi oameni politici şi de afaceri locali şi LE-A CERUT TUTUROR BANI pentru Cornel Sabou! Eu, în trei ani de puşcărie, deşi eram în divorţ de soţia mea (cu care în perioada aceea eram în mare scandal), deşi copiii mei rămăseseră doar în grija mamei mele (o simplă pensionară) eu nu am apelat la nimeni în acest oraş pentru a cere ajutor (cu excepţia a doi-trei prieteni adevăraţi, care mi-au fost alături mereu, şi înainte de arestare, şi după...). Cunosc toţi oamenii politici importanţi (chiar şi pe cei neimportanţi), toţi oamenii de afaceri cât de cât însemnaţi din Baia Mare şi totuşi, chiar dacă situaţia mea era foarte grea, nu am deranjat pe nimeni cu durerea mea. Mi-am zis că dacă am vrut să fiu un jurnalist curajos şi incoruptibil timp de 15 ani, atunci trebuie să am bărbăţia de a-mi accepta soarta, de a-mi duce cu demnitate în spate “crucea” şi de a nu “cerşi” mila nimănui! În acele clipe grele îmi repetam la nesfârşit că va veni clipa în care voi renaşte, că nimic nu este cu adevărat şi definitiv pierdut. Asta trăiam eu, dar Monika trăia altceva...

De peste trei luni, de când m-am întors acasă, am aflat că femeia a reuşit să prostească multe persoane cu aceste texte! Sunt foarte mulţi oameni în Baia Mare care i-au oferit imediat Monikăi bani sau alte avantaje crezând că mă ajută pe mine! Eu n-am văzut nimic din toate aceste lucruri, aşa cum n-am văzut nimic nici din banii care au fost trimişi de fraţii mei sau de tatăl meu Monikăi, tot pentru a mă ajuta pe mine. Ea se angajase să “intermedieze” această “legătură” între mine şi societatea civilă, în sensul în care ea încasa bani şi alte valori pentru mine, după care cheltuia toate acestea în interesul ei propriu, meschin şi ordinar! Şi toate astea le făcea fără să-mi spună mie nici măcar un cuvânt! Cred că mai prost de atâta n-am fost niciodată în viaţa mea! A luat bani de la toţi vecinii mamei mele din satul Săsar, de la prietenii mei, de la toate firmele pe unde mergea ea ca să încaseze bani din publicitate. Dacă nu ţinea vrăjeala cu publicitatea, se prezenta că este soţia mea, mama copiilor mei, si spunea ca eu am nevoie de bani în puşcărie sau orice alt ajutor. Astfel, foarte multi o credeau şi îi ofereau diverse ajutoare... care nu ajungeau niciodată la mine! De ce făcea ea toate astea? Lăsând la o parte faptul că are grave probleme psihice, Monika avea o altă mare problemă (pe care o mai are şi azi): este alcoolică! Dependentă de alcool! Bea de le stinge! Am avut eu ceva semnale şi înainte, dar cum nu puteam s-o controlez le puneam pe seama unor influenţe de moment. Nu, nu e aşa, tipa suferă realmente dacă nu bea alcool într-o zi! (Naiba m-a pus să bag în seamă o astfel de beţivă!!!) Aşa se face că madam Krajnik “producea” bani într-o veselie pe spatele dramei mele pentru ca să-şi acopere pofta nebună după alcool.

Sigur, la un moment dat au început să ajungă şi la mine nişte zvonuri despre aceşti bani vehiculaţi prin oraş pentru mine. Am încercat să-i pun câteva întrebări, moment în care ea s-a panicat şi a dispărut! S-a mutat chiar la Cluj unde a reuşit să-i prostească pe cei de la redacţia “Adevărul de seară” s-o angajeze. Apropo de asta... de munca ei... sunt câteva articole (editoriale) pe care ea le publicase anterior în “Gazeta de Maramureş”, dar care erau de fapt ale mele! Mă suna seara să-mi ceară să-i fac un editorial că ea n-are nici o idee (de unde draq să aibă idei în mintea aia îmbâcsită de alcool???). Eu îi dictam pe loc, la telefon, materialul, sau i-l trimiteam prin mai multe mesaje sms... Aşa se face că ea le publica semnându-le cu numele ei, apoi mi se lăuda cu felicitările pe care le primeşte! Scuze publice lui Dan Pârcălab (directorul Gazetei) că m-am "strecurat" în acest fel în ziarul lui!

OK, perioada aia a trecut. Am vrut s-o uit, s-o dau naibii de nebună. Bine că am scăpat de ea, mi-am zis eu... Dar primesc non-stop veşti şi despre alţi oameni care au “contribuit” cu bani la Monika Krajnik pentru a-l ajuta pe Cornel Sabou. Aşa că m-am hotărât să scriu acest material ca să spun foarte clar că nu am trimis-o pe această femeie la nimeni, niciodată să ceară ceva (orice) în numele meu! Ba dimpotrivă... M-a sunat nu o dată în puşcărie să mi se plângă că nu are nici un ban în buzunar şi să fac ceva s-o ajut. Şi eu, care nu sunam niciodată în afară ca să cer bani pentru mine, sunam câte un prieten să-i dea nişte sume de bani, s-o scoată din “foame”! Singurele dăţi când am trimis-o undeva au fost strict la oamenii pe care îi sunam personal şi o făceam doar pentru a o scoate PE EA din rahatul în care trăia, nu pentru a avea eu vreun folos! De altfel, toţi prietenii mei, tot anturajul meu, inclusiv familia mea ştiu acum CINE este cu adevărat Monika Krajnik. O escroacă, o jigodie ordinară, o beţivă, o mincinoasă şi o prefăcută. Astăzi, după toate câte le-a făcut, nu dau pe ea nici măcar un scuipat, dar dacă o voi vedea vreodată în faţă s-ar putea să mă îndur şi să-i ofer măcar scuipatul! Să-i rămână undeva (în frunte) ca o primă (şi ultimă) amprentă/atingere din partea lui Cornel SABOU!

Aşadar, feriţi-vă de Monika Krajnik! Încă lucrează ca jurnalist la “Adevărul de seară” din Cluj şi precis mai colindă o mulţime de firme cu abureli de doi lei ca să prostească lumea de alţi bani... Cât despre ţepele pe care le-a tras în Baia Mare, îi rog pe toţi cei care au fost abordaţi în numele meu de această jigodie ordinară să mă contecteze ca să pot estima corect întreaga pagubă creată de nebună... Cu părere de rău pentru faptul că am fost nevoit să vă dernjez cu un astfel de articol,

Cornel SABOU