scris de avocati Gheorghe PIPEREA si Alexandru RATOI
Domnul Ioan Tatu a fost obligat să achite o sumă totală de 7.595 lei (aproape 2.200 EUR) pentru a înmatricula un autovehicul de 2.155 cm3, fabricat în anul 1997, care respecta normele de poluare EURO 2 şi pe care a plătit în Germania 6.600 EUR.
Reglementarea în temeiul căreia a fost achitată această taxă: OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule. Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în cauza Tatu sublinia că această reglementare are ca efect faptul că vehiculele de ocazie, importate şi caracterizate printr-o vechime şi o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ţine seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piaţă în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piaţa naţională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Efectul constatat de Curte: descurajarea importării şi punerii în circulaţie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Având în vedere considerentele Curţii, Guvernul pregăteşte o surpriză de proporţii automobiliştilor.
Se pare că au rămas “în cărţi” trei variante de taxă:
- majorarea taxei de primă înmatriculare/poluare coroborat cu aplicarea acesteia în mod nediferenţiat, atât autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată pe teritoriul României cât şi celor înmatriculate pentru prima dată pe teritoriul unui alt stat al Uniunii Europene;
- aplicarea unei taxe de înmatriculare „speciale” plătibilă la prima vânzare a autoturismului, pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 şi pentru care nu a fost achitată iniţial o astfel de taxă sau
- instituirea unei taxe, plătibile anual, de către toţi proprietarii de autovehicule, pe principiul “poluatorul plăteşte”.
Toate variantele sunt greu de acceptat şi denotă neînţelegerea mesajului pe care Curtea l-a transmis.
Prima şi a doua variantă reprezintă o încălcare vădită a dreptului de proprietate al potenţialului vânzător de autovehicule, fiind vorba fie de o expropriere mascată fie de o lipsire a acestuia de una dintre prerogativele dreptului de proprietate, respective "ius abutendi" – dreptul de a dispune de bun.
Un exemplu este edificator. Un autoturism care valorează 1.000 EUR nu va putea fi practic înstrăinat în nicio împrejurare, întrucât cumpărătorul va fi obligat să achite, pentru înmatricularea sa, o taxă probabil mai mare decât valoarea unui astfel de autoturism. Prin urmare, este neeconomic şi ilogic pentru cumpărător să încheie contractul în astfel de condiţii. Consecinţa: prerogativa dispoziţiei este încălcată în ceea ce îl priveşte pe vânzător, acesta neputând să dispună vreodată de autoturismul său.
În această situaţie se vor afla, la scară largă, societăţile de leasing care şi-au mărit în mod spectaculos parcul auto în ultimii 2 ani, întrucât foarte mulţi utilizatori şi-au denunţat contractele, restituind autoturismele. Rămâne necunoscută soarta acestora, în condiţiile în care şi acestea vor fi lipsite de prerogativa dispoziţiei de către statul român, prin instituirea “noii taxe” de înmatriculare care îi va priva de toţi clienţii, siguri sau potenţiali…
În plus, cea de-a doua variantă creează premisele unei discriminări între proprietarul care decide să îşi vândă autovehiculul achiziţionat înainte de 1 ianuarie 2007, cu plata acestei taxei „speciale” şi proprietarul care utilizează (şi poluează) în continuare, fără a fi obligat la plata vreunei taxe. Bineînţeles, în aceste împrejurări se poate dovedi mai profitabil să aleagă varianta casării acesteia decât pe cea a vânzării.
A treia varianta presupune exercitarea dreptului regalian al statului, drept absolut, de a decide instituirea unor noi taxe şi impozite, precum şi reglementarea cuantumul acestora la un anumit nivel. În mod evident, o astfel de soluţie primeşte criticile de mai sus în mod indirect, iar dacă este vorba despre o taxă excesivă se poate discuta despre suprimarea unui alt atribut al dreptului de proprietate, respectiv ius utendi. În orice caz, această soluţie rămâne discutabilă, atât în general, cât şi în contextul anului electoral 2012.
Consecinţa: Guvernul nu a trecut nici măcar de etapa înţelegerii hotărârii Tatu, iar soluţiile pe care miniştrii le vehiculează nu sunt viabile, încalcă unele drepturi fundamentale şi/sau nu sunt realiste. Se pare că statul român se pregăteşte din nou să achite nota de plată pentru greşelile în care insistă şi pentru lecţiile pe care nu reuşeşte să le înveţe la timp.
prof. univ. dr. Gheorghe PIPEREA
managing partner Piperea si Asociatii
avocat in Baroul Bucuresti
Alexandru RATOI
avocat Piperea si Asociatii
juridice.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu