Nu ştiu prin ce anume va rămâne memorabil preşedintele Traian Băsescu, nu ştiu ce va scrie cartea de istorie a viitorului despre deceniul în care ne-a fost (ne este) viteaz conducător, călăuzitor spre cele mai înalte piscuri ale capitalismului. Pentru mine, Traian Băsescu va semnifica (pozitiv) un singur lucru: a condamnat public comunismul şi a calificat Securitatea statului comunist ca fiind o organizaţie criminală!
Aparent, asta nu înseamnă mare lucru. Sunt doar vorbe, nu? Raportul comisiei care a studiat crimele comunismului pare a fi doar maculatură. Nu e chiar aşa.
În România, avem sute de mii de oameni care au murit ucişi de securitate şi comunism. Avem milioane care au suferit abuzuri ale sistemului. Avem sute de mii de familii care au fost distruse. Avem mii de copiii pe care s-au făcut tot felul de experienţe, avem nenumărate destine cutremurate de infinitele crime comuniste. Faţă de toate acestea, Traian Băsescu a ţinut un discurs...Este puţin, dar este mai mult decât nimic.
Ar fi fost potrivit (zic eu) să se “inventeze” o secţie a Parchetului care să se ocupe numai de crimele regimului comunist. Să se pornească un adevărat proces penal al comunismului. Cu audieri de martori, cu documentele incriminatoare pe masa de judecată, cu sentinţe grele de condamnare. Să se construiască cel puţin o închisoare care să fie numai pentru ei, pentru criminalii comunişti.
Se spune că din punct de vedere juridic, faptele penale trebuie judecate după codul penal aflat în vigoare atunci când s-a comis crima. Acest principiu ar fi putut da ocazia JUSTIŢIEI să pronunţe chiar condamnări la moarte, pentru că pedeapsa cu moartea era în vigoare înainte de 1989...
Atunci când corupţia a explodat în România, Guvernul a înfiinţat PNA, transformat apoi în DNA, o secţie a parchetului care lucrează doar dosare de corupţie. Cred că la fel trebuia procedat şi în problema comunismului. Dar cine să ia asemenea decizii? Până la urmă, să nu uităm că şi Băsescu a fost comunist. Şi încă unul de frunte... De aceea, poate, am rămas doar cu vorbele, cu condamnarea verbală a regimului care a terorizat ţara asta timp de decenii...
Ce facem însă cu cei care mai trăiesc, cu cei care s-au încăpăţânat să nu moară atunci când comunismul i-a vrut terminaţi? Suferinţa lor, tăcerea lor de acum nu ne zbiară în urechi? Se pare că nu... Ceea ce nu a putut să distrugă comunismul în noi, cu tot aparatul său de represiune, am distrus noi, de bunăvoie, liberi fiind...
Astăzi trecem nepăsători prin vremuri. Cu gândul la vacanţe, la o maşină nouă, la o călătorie în vest. Ne schimbăm nevestele şi amantele după cum e moda la TV, ne dăm cu părerea şi le ştim pe toate. Facem toate lucrurile care sunt inutile. În autobus, pe stradă, poate că în graba noastră îl şi călcăm în picioare pe bătrânelul acela tăcut şi apăsat de ani... Eventual, îl mai şi luăm la rost... “Ce faci tataie, nu te uiţi pe unde mergi?” Şi el nu-ţi va spune nimic, sunt sigur... Pentru că nu se poate lupta cu tine. S-a luptat cu comunismul, cu comuniştii, a suferit poate şi câţiva ani grei de închisoare. Şi-a pierdut poate copiii, soţia şi alte rude în acest război. Şi cândva, într-o iarnă, lupta sa a fost preluată, dusă la final, şi câştigată de o generaţie de tineri disperaţi să trăiască. Ceauşescu a fost învins! Comunismul a fost învins! Dar a fost victoria cui? Pentru că bătrânelul acela încă mai este călcat în picioare...
Nu am avut parte de un proces real al comunismului. Băsescu a pierdut ocazia asta. Ocazia de a repara istoria şi de a fi "sabia" răzbunătoare a lui Dumnezeu. Un comunist, indiferent de vremuri, va rămâne tot un comunist. La fel cum cred că aţi înţeles deja, din cuprinsul acestui articol, un anticomunist va rămâne, indiferent de vremuri, tot un anticomunist! Pe curând...
Cornel SABOU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu