Articolul precedent, despre meciul Luxemburg-România, a fost un fel de prolog la materialul de azi în care vreau să scriu despre fotbalul românesc.
Ştiţi cu toţii că performanţele fotbalului românesc au scăzut foarte mult în ultimul deceniu şi jumătate. Generaţia de Aur, construită pe timpul comunismului, ne-a mai bucurat câţiva ani după Revoluţie cu performanţele echipei naţionale, până s-a stins şi a fost înlocuită de o generaţie nouă, tot de culoare galbenă, dar de "rahat", nu de aur!
Se spune că societatea de tip capitalist este superioară celei de tip comunist. În teorie, aşa este. În practică, jumătate din populaţia României regretă comunismul, nivelul de trai este scăzut, poate sub nivelul din 1989 (doar tentaţiile sunt mai mari acum), iar în fotbal performanţele “capitaliste” au dispărut cu desăvârşire. Destinele fotbaliştilor români au intrat pe mâinile unor interlopi (Borcea, Becali, Copos, etc) care folosesc masa de sportivi pentru a rula şi spăla bani negri de ordinul milioanelor de euro.
De ce a scăzut fotbalul românesc în ultimii 15 ani? Nu mai avem talente în acest sport? AVEM! Altceva nu mai avem... Nu mai avem “oameni de fotbal” care să mănânce fotbal pe pâine, care să facă nopţi albe pentru a pregăti meciuri, care să viseze scheme şi soluţii noi, care să facă psihologie cu sportivii, care să-i viziteze pe fotbalişti acasă pentru a le cunoaşte familia, originea socială şi problemele de orice fel. Astăzi, primul lucru pe care îl face un fotbalist care semnează un contract profesionist cu un “mare” club este să se împumute de la bişniţari. Al doilea, este să-şi ia maşină “bengoasă”. Al treilea, femei! Cu această tripletă de dorinţe este anulată din start performanţa! Nimeni nu-l îndumă pe tinerel, nimeni nu-l învaţă să-şi trăiască noua lui viaţă, să-şi urmărească scopul, performanţa. Talentul său moare virgin...
La conducerile cluburilor sunt aduşi “şmecheri” care ştiu să facă bani. Vânzând vise şi speranţe. Apoi, visele se transformă în coşmaruri şi speranţele mor. Şi tremurăm cu Luxemburgul...
Fotbalul românesc nu va renaşte până când destinele acestuia nu vor încăpea pe mâini profesioniste. De oameni care nu vor urmări să facă bani negri repede, ci performanţe, repede sau târziu. Care vor avea răbdare. Care vor construi performanţa, nu o vor fura! Asta nu se va întâmpla prea curând. De obicei, renaşterea vine după o mare criză. România este “doar” în urna a patra valorică europeană... Sub noi mai sunt echipe. Luxemburg, Malta, Cipru şi Lichtenstein. Şi San Marino. Era să uit de Vatican, dar ăştia cred ca n-au echipă de fotbal.
Suntem în criză? Poate că da. Poate că mai jos de atât nu putem coborî... Cine ne ridică? Cine ridică fotbalul românesc din galbenul rahat? Este cineva capabil?
Cornel SABOU
PS. Fotbalul românesc s-a mai aflat o singură dată într-un moment atât de dramatic. În 1982 era în urna a patra valorică europeană şi în preliminariile pentru Euro 84 a fost pusă într-o grupă “imposibilă”, cu Italia (campioană modială), Suedia, Cehoslovacia şi Cipru, singura cotată “sub” noi. Panicaţi, oamenii federaţiei au adus un “profesionist” la cârma naţionalei, pe Mircea Lucescu. Avea vreo 33 de ani “Nea Mircea” şi încă mai juca (şi antrena) Corvinul Hunedoara. Vă mai amintiţi ce-a urmat? România a spulberat tot! S-a clasat pe locul întâi şi s-a calificat! A fost startul Generaţiei de Aur! Acum, se pare că o revenire a lui Mircea Lucescu este imposibilă. Ar fi prea frumos! Ar fi încă o generaţie renăscută. Ar fi un vis! Să ne trezim... Îl avem pe dom’ Piţi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu