marți, 18 decembrie 2012

Ponta porcuşorul şi Traian boschetarul


Deci, se pare că în privinţa poveştii cu UDMR nu m-am înşelat! Ponta a folosit "arma" UDMR doar ca să-şi apropie occidentul şi să-l forţeze astfel pe Băsescu să accepte desemnarea sa ca prim-ministru. Obiectivul a fost atins! Desigur, nu doar pe baza acestui "argument", dar a contat într-o oarecare măsură şi asta. Ponta a arătat că este dispus să fie slugă în Vest ca să fie stăpân la el acasă. Şi a reuşit! Băsescu a fost pus la colţ de liderii vest-europeni. Când aceştia au aflat că preşedintele nu vrea să-l numească premier pe Ponta deşi plagiatorul câştigase alegerile cu peste 60% au început să-l urecheze pe marinar amintindu-i că susţinerea de care s-a bucurat până acum era strict condiţionată de respectarea  regulilor democratice. Ori, desemnarea unui premier din partea unei formaţiuni politice care a câştigat alegerile este una din regulile principale ale jocului democratic! Nu contează că premierul e plagiator sau hoţ dovedit, idiot uneori, de-a dreptul cretin alteori, astea sunt chestiuni de care vor ţine cont Ei atunci când îl vor întâlni pe ici, pe colo, prin instituţiile europene. Ca regulă de bază însă, Ponta TREBUIE să fie premier dacă aşa au hotărât cei 60% din cei 40% care au votat! Aşa că Ponta va fi premier...

Traian Băsescu s-a bazat foarte mult că-i va reuşi manevra cu dosarul de plagiator. Supărat că impactul asupra poporului ca şi asupra occidentului nu a fost cel scontat el a început să lovească cu jigniri ieftine, făcându-l pe Ponta porc, pisicuţ, mitoman etc. S-a jurat a doua oară că nu-l va numi în funcţia de prim-ministru şi l-a numit pentru a doua oară premier. Clar că nu avem oameni politici responsabili la vârf! Pentru Băsescu însă cel mai trist lucru nu este Ponta ci faptul că el, acum, nu mai contează aproape deloc pe plan intern, nici măcar (sau mai ales!) în preferinţele publicului! Înainte, când majoritatea îl susţinea, nimeni nu-i mai ajungea la nas. Se declara preşedinte-jucător, avea un prim ministru marionetă, practic guverna singur şi râdea şi hohotea pe seama oricui, inclusiv a presei care era formată - în viziunea sa - doar din găozari, ţigănci împuţite, tonomate etc... Acum, mister president e varză! Când apare la TV, înaintă să deschidă gura, un "hohot" de milioane de înjurături se aud din casele românilor! Este cel mai blestemat şi scuipat şef de stat din istoria României. Şi partea cea mai tristă abia urmează pentru el! Pentru următorii doi ani, Traian Băsescu va fi piţipoanca lui Victor Ponta! Plagiatorul îl va juca pe degete pe nenea de la Cotroceni! După ce ai fost ce ai fost, să ajungi să-ţi taie bugetul un ditamai pisic, să trebuiască să ceri îndurare porcuşorului de care râdeai ironic ("dotoreeee"!) şi să ajungi din şef slugă... îmi pari cam boschetar, mister president!

Acum jocurile par făcute. Un amalgam de partide şi partiduleţe vor guverna într-o alianţă şubredă. În cel mai fericit caz toate lucrurile importante din această ţară vor stagna, dacă nu se vor deteriora mai grav decât sunt în prezent. Nu mă aştept să văd investiţii reale decât risipă de bani şi realizări pe hârtie. Nepotismul va rămâne politică de stat. Amantele, curvele, târfele vor promova de la statutul de secretară la un altul superior, cu funcţie de conducere. Deja câteva au intrat în Parlament. Guvernul, plin de incapabili şi diletanţi, va înăspri taxele şi impozitele ca să adune bani la buget. Controalele fiscale vor îngropa micile afaceri în timp ce mafioţii de rang mare vor fi protejaţi. Justiţia îşi va continua activitatea de poliţie politică, condamnând la ordin şi doar acolo unde este neapărat "nevoie", în timp ce milioanele de oameni simplii se vor bate mai departe pentru drepturile lor în procese nesfârşite întinse pe parcursul mai multor ani, timp în care vor fi ţepuiţi, falimentaţi şi furaţi de avocaţi corupţi şi mincinoşi. Mass-media de largă răspândire va fi în mod clar afiliată diferitelor curente politice, iar slugărnicia asta nu va fi nici măcar ascunsă. 
Deci, nici o speranţă reală la orizont! Nici un lider adevărat care să ridice România din genunchi. De altfel, democraţia asta prost înţeleasă nici nu permite afirmarea vreunui lider. Ideea este ca interesele ţării să fie decise de o masă nedefinită de politicieni, la grămadă, cam ca pe timpul comunismului când toată averea ţării era oficial în proprietatea poporului, dar în realitate poporul nu avea nici pâine pe masă! Acum, sub falsa idee de democraţie, de vot popular, de consens, de "majoritate" se vor îngropa toate iniţiativele sănătoase încercate de vreun "haiduc" şi se vor promova doar interesele limitate, de grup şi potrivnice interesului natural. Ce mai poţi spune împotriva unei guvernări care va fi falimentară pentru tine, cetăţean simplu, care te va sărăcii mai mult, când ţi se va răspunde că guvernul are 70% susţinere în popor, că e votat democratic, bla-bla-bla...? Asta e...

Capul sus oameni buni şi găsiţi-vă motive de bucurie în propria familie, în micile plăceri pe care vi le puteţi permite şi - pe cât posibil - nu plecaţi chiar toţi din România! Zău aşa, hai să încercăm să le mai fim ăstora un ghimpe-n coastă! Poate-poate... speranţa moare ultima! Numai bine!

Cornel SABOU 

Niciun comentariu: