joi, 28 iulie 2011

Candidatul Florin Tataru (PSD) a participat la Sarbatorile Coasului


Scris de Rely Miko-Indre

“Vom pedepsi minciuna si iresponsabilitatea politicienilor puterii”, a declarat Tataru
“Dusmanul democratiei poate fi si indiferenta si refuzul oamenilor de a merge la vot. Va indemn sa mergeti la vot in 21 august”, a declarat Florin Tataru, candidatul PSD pentru functia de deputat si care este sprijinit de intreg USL (PSD, PNL si PC), precum si de PNTCD. Tataru candideaza pentru postul vacant de deputat in Colegiul Baia Mare II, alegeri care vor avea loc in 21 august.
Insotit de colegi din PSD, PNL si PC, dar si de Cristian Angel, primarul de suflet al baimarenilor, Tataru a participat duminica la Sarbatorile comunei Coas. “Romanul stie sa se bucure in zi de sarbatoare, iar, astazi, la Coas, Dumnezeu se bucura alaturi de aceasta comunitate cu oameni harnici si destoinici. Noi, romanii, stim sa ne bucuram de tot ce e frumos in viata, dar si cand cei in care ne-am pus increderea ne arata ca asteptarile nu ne-au fost inselate. E zi de sarbatoare si trebuie sa ne bucuram de ea. Sarbatoare va fi si in 21 august, cand vom da semnalul ca se apropie sfarsitul celor care ne-au condamnat la lipsuri. Va indemn sa mergeti la vot pentru a arata ca doriti ca lucrurile sa se schimbe in tara asta. Dumnezeu sa va dea gandul cel bun si in 21 august sa demonstram ca puterea democratiei sta in votul oamenilor. Astfel, vom pedepsi minciuna si iresponsabilitatea politicienilor puterii”, a declarat Tataru.
De asemenea, Cristian Anghel, prezent la manifestare, a subliniat ca, in zi de sarbatoare, nu se cade sa vorbeasca despre pensiile reduse de actuala guvernare, de inchiderea scolilor, a spitalelor si lipsa banilor de medicamente sau alte masuri luate de guvernantii care se afla la putere. Anghel s-a rezumat la a felicita comunitatea in zi de sarbatoare, a adresat cuvinte de lauda la adresa primarului destoinic si a viceprimarului care s-a remarcat prin harnicia lui. “Nu in ultimul rand va recomand sa tineti cont ca soarta m-a harazit sa fiu seful de campanie a lui Florin Tataru”, a conchis Tataru. Cei doi au primit din partea autoritatilor locale cate o diploma si un trofeu.

preluat de pe www.stirimm.ro/

Niciun comentariu: