Este Pământul GOL în interior?

Şcoala ne-a învăţat că planeta noastră, Pământul (Terra), este plină, că în centrul ei este nucleul urmat apoi de alte straturi până la suprafaţă. Nu există probe ştiinţifice care să susţină această teorie deoarece nimeni nu a putut fora la o adâncime care să aducă la suprafaţă mostre din interiorul adânc al Pământului, dar aceasta s-a consolidat de-a lungul anilor în mentalul colectiv şi este repetată obsesiv în şcoli. Între timp (de mult timp) au apărut alte teorii care susţin că Pământul este de fapt gol pe dinăuntru şi chiar că în spaţiul acela gol ar trăi o altă omenire având aceleaşi legi de funcţionare ca şi noi, cei de la suprafaţa planetei. Iată o culegere de texte de pe internet cu privire la această problemă... (Cornel SABOU)


niculinamoisescu.weblog.ro

Există astăzi dovezi care arată că acest perete al pămîntului nu este solid şi plin de materie, aşa cum se spune, ci seamănă mai degrabă cu un parmezan plin de peşteri şi tunele subterane care se interconectează; unele dintre aceste tunele conduc către lumea interioară, către interiorul Pămîntului. Acest lucru ne poate duce cu gîndul la celebra poveste a lui Jules Verne, intitulată O călătorie spre centrul Pămîntului, scrisă în 1864.
Acolo este descris atît de clar acest lucru, încît parcă autorul cunoştea în detaliu acele realităţi. Trebuie amintită şi uluitoare similitudine între povestea aceluiaşi Jules Verne, De la Pămînt al Lună (1865) şi prima misiune americană spre Lună (Apollo 11 – 1969). Cele două evenimente seamănă atît de mai mult de un secol; datele furnizate de autorul francez în povestirea sa coincid în proporţie de 99% cu cele ale misiunii americane. Ca să nu mai vorbim de uluitoarea poveste 20.000 de leghe sub mări, în care se prezintă primul submarin, Nautilus. Oare Jules Verne a avut acces la aceste adevăruri? Ipoteza coincidenţelor este exclusă.
Dar aceasta nu este totul. Falia tectonică San Andreaş din California, SUA, este în centrul atenţiei şi ne poate oferi cîteva informaţii uluitoare. Încă din 1950, guvernul american a trimis numeroase misiuni de cercetare a topografiei submarine a coastei de vest a SUA, concentrîndu-se asupra Californiei. În timp ce cartografiau zona, echipele au descoperit că placa continentală californiană este garnisită cu multe caverne şi pasaje uriaşe; unele sînt atît de mari încît un submarin poate naviga prin ele.
După un timp, s-a descoperit că unele dintre ele se întindeau pînă sub statele Utah şi Nevada! Unul dintre submarinele nucleare care cercetau cavernele a fost avariat puternic şi s-a pierdut. Cele mai şocante informaţii descoperite cu această ocazie au fost că cea mai mare parte din California pur şi simplu pluteşte pe Ocean, sprijinindu-se de cîţiva stîlpi naturali formaţi de aceste caverne submarine, iar falia San Andreas este rezultatul prăbuşirii unora dintre aceşti stîlpi de susţinere, care provoacă şi cutremurele în zonă. Pentru cei care încă au rămas adepţii falsurilor reprezentate de ştiinţa oficială, le putem adresa întrebări precum: Se poate edovedi că vreun explorator a atins aşa-numiţii poli Nord sau Sud?
Dacă nu există paralelă dincolo de latitudinea 86 (grade), atunci cum poate cineva să ajungă la pol (care se află teoretic la latitudinea de 90 grade)? De ce vînturile nordice sînt din ce în ce mai calde pe măsură ce se avansează în Arctica? De ce, dincolo de latitudinea 83 grade nord, există mare deschisă (dezgheţată) şi curenţi calzi de aer? Odată atinsă paralela 82, de ce acul busolei devine brusc agitat şi inutil? De ce curenţii calzi de aer menţionaţi anterior aduc mai mult praf decît orice alt curent similar de pe Pămînt?
Dacă nu există rîuri care curg din interiorul planetei spre a se vărsa în Oceanul Arctic, de ce la poli există atîtea aisberguri formate din apă dulce? Care este explicaţia faptului că în aceste blocuri de gheaţă şi în apă se găsesc seminţe şi plante tropicale?
De ce milioane de păsări şi animale migratoare se îndreaptă spre nord, dincolo de Cercul Polar, în timpul iernii? De ce vîntul care vine dinspre nordul extrem aduce cu el mai mult polen şi petale de flori decît o face orice alt curent de aer de pe Pămînt? De ce acest polen adus de vînt colorează vizibil straturile de zăpadă pe suprafeţe întinse?
Dar Pămîntul nu este singurul corp ceresc gol în interior. Numeroase fotografii ale altor planete şi sateliţi naturali (inclusiv Luna) demonstrează acest lucru prin forma şi adîncimea craterelor formate la impactul cu diverşi meteoriţi.
Mai mult, unele dintre ele, vizibile ca mici găuri negre, nu sînt decît pasaje şi tunele de trecere spre înteriorul planetelor respective. O serie întreagă de cercetări s-au făcut în acest sens. S-a concluzionat că modelul matematic care este cel mai credibil pentru a reda structura unei planete este chiar acesta: planetele sînt goale în interior. De altfel, recentele cutremure care au rezultat ca urmare a tragediei din sud-estul Asiei, cauzate de un cutremur de 9 grade pe scara Richter, demonstrează că peretele planetei încă mai vibrează şi produce, astfel, cutremure şi în alte zone.
Leonard Euler, matematicianul de geniu al secolului al XVIII-lea, a demonstrat, pe baza unui model matematic, că Pămîntul este gol în interior şi că în centrul acestui gol se află un mic soare. Dr. Edmund Halley, celebrul descoperitor al cometei ce-i poartă numele şi Astronom Regal în Anglia secolului al XVII-lea, era convins că Pămîntul este gol. La începutul anilor 1820, americanul John Cleeves Symmes nu a reuşit să obţină de la Guvern sprijin pentru expediţia sa spre interiorul Pămîntului. El şi-a expus ideile despre Pămîntul gol, afirmînd că planeta este locuită în interior şi că dispune de două deschideri aflate la poli. EMIL STRĂINU/GEORGE NICOARĂ

www.descopera.ro

Teoria sustine ca Pamantul nu este o sfera solida, ci este gol in interior, iar deschiderile catre lumea interioara sunt polii. Aceste “porti” au fost multiplicate in timp, ca urmare a diversitatii geografice, prin urmare, polilor li s-au adaugat pesterile din jungla sud-americana, muntele Meltpego Punson din Tibet, Stonehenge, Anglia sau Muntele Shastra din California. In prezent, aceasta teorie a trecut de pragul in care este descrisa drept sursa unei mari intelepciuni, poate si pentru ca oamenii moderni nu mai doresc sa creada in vise, ci vor sa atinga, sa vada si, mai ales, sa afle exact ce beneficiu le poate aduce orice noua descoperire, cantarita din punct de vedere material. Faptul ca vechimea teoriei Pamantului Gol contrasteaza cu lipsa unor informatii concrete in legatura cu acest subiect, i-a facut pe foarte multi sa speculeze ca aceasta este de fapt sursa celui mai mare secret guvernamental existent. Ramanand in aceeasi sfera, conspiratia a fost pusa in legatura directa cu altele, printre care cea a rasei ariene care continua sa se dezvolte si cea a mortii inscenate a lui Hitler, care traieste bine-sanatos in adancurile Pamantului.
In Occident, ideea a prins aripi in anul 1628, cand Edmund Halley marturisea: “Eu cred ca Pamantul e constituit din sfere concentrice, ca o cutie de puzzle chinezeasca. Aceste sfere sustin viata si sunt imbaiate intr-o lumina eterna". In opinia lui, aurora boreala era cauzata de gazul care scapa din interior prin crusta subtire. Pornind de la Haley, John Simms a dezvoltat in jurul anului 1800 noile teorii ale golului. “Haley avea dreptate in legatura cu sferele concentrice, dar nu a mentionat deschiderile de la poli. Oceanul curge din si inspre aceste deschideri si nu este nicio indoiala ca exista, de asemenea, locuitori in interiorul Pamantului.”
Noua teorie venea pe un fond istoric propice, cand descoperirile stiintifice erau in toi. In acea perioada, presedintele Statelor Unite, John Quincy Adams, a aprobat o expeditie pe mare care sa fie condusa de catre Charles Wilkes. Americanii se mandreau cu prima misiune ampla dedicata localizarii si explorarii Pamantului Interior. Presedintele a fost mai mult decat incantat sa finanteze aceasta calatorie unica, in speranta ca Americii i se va atribui cea mai mare descoperire de la insasi descoperirea ei. Temerara calatorie urmarea sa dezvaluie locuri pe care nimeni nu le vazuse vreodata, desi toata lumea vorbea despre ele de sute de ani. Aceasta expeditie avea sa joace un rol important pentru stiinta intrucat, chiar daca Pamantul Interior a ramas o necunoscuta, navigatorii au adus inapoi materiale importante pentru geologie, botanica, zoologie, antropologie, care au dus ulterior la necesitatea formarii unei fundatii. Cel putin trei dintre oamenii de stiinta aflati la bord au primit recunoasterea internationala a cercurilor stiintifice ca urmare a descoperirilor lor.
In 1906, William Reed Teed publica lucrarea “Fantoma Polilor”, in care explica de ce polii nu au fost localizati: pentru simplul fapt ca acestia nu existau. In opinia acestuia, denumirea generica de “poli” se referea, de fapt, la intrarile catre interiorul Pamantului. Un alt autor, Marshall B. Gardner publica o carte intitulata “O calatorie catre interiorul Pamantului”, in cadrul careia impinge aceasta credinta la extreme: “Eu am descoperit ca teoriile anterioare sunt cumva pe directia buna dar, ca o adaugare, eu cred ca interiorul Pamantului este iluminat de un soare care are aproximativ 600 de mile in diametru, iar gaurile de la poli au cu siguranta mai mult de 1000 de mile in diametru”. Subiectul nu era chiar nou. Inaintea lui a mai existat un “vizionar” care impartasea aceeasi idee excentrica, Cyrus Teed. In 1897, acesta sustinea: “ Noi de fapt traim in interiorul Pamantului, sub suprafata interioara a crustei. In interiorul golului sunt Soarele, Luna, stelele, planetele si cometele. Nu exista absolut nimic in exterior. Interiorul este tot ceea ce este”. Ideea poate parea cel putin aberanta pentru astronomii moderni, care descopera noi si noi galaxii la milioane de ani-lumina distanta. Cu toate acestea, in anii ’40 in Germania, adeptii teoriei erau numerosi.
Numele amiralului Byrd este relationat cu descoperirea Pamantui Gol. Un explorator pasionat, acesta a participat la misiuni de cercetare atat in Antarctica, cat si in Arctica, evenimente care au oferit un nou impuls teoriei Pamantului Gol. Initial s-a crezut ca expeditiile sale vor pune capat odata pentru totdeauna acestor fantezii dar, in final, lucrurile s-au asezat altfel. Documente legate de aceste expeditii, cat si jurnalele lui Byrd au fost depuse ulterior in analele universitatii din Ohio. Faptul ca unul dintre jurnale lipsea, a generat o intreaga plasa de intrigi. Asta, si faptul ca Byrd s-a referit la Antarctica drept “Pamantul Misterului Vesnic” si a notat: “As vrea sa vad pamantul dincolo de Polul Nord. Zona de dincolo de pol este centrul Marelui Necunoscut”. Aceste dovezi au fost mai mult decat suficiente pentru cei care au crezut in teorie.
Operatiunea Highjump, demarata de guvernul american in 1946, il avea la bord si pe amiralul Byrd. Scopul declarat era acela de a explora zona Antarcticii din punct de vedere geografic, geologic, hidrografic, de a testa conditiile electromagnetice ale zonei, de a consolida suveranitatea Statelor Unite in zona si de a testa reactiile corpului uman in conditii extreme. Misiunea a fost intrerupta brusc in luna februarie a anului 1947, cu sase luni mai devreme decat data prevazuta initial, fara nicio explicatie acceptabila.
Tocmai pastrarea misterului asupra adevaratei motivatii au deschis cutia Pandorei. Presupusul jurnal lipsa al amiralului cuprindea chiar evenimentele din luna februarie, insa cuvintele scrijelite pe hartie au fost prea dure pentru urechea sensibila a omenirii. O varianta neautentificata a acestui jurnal circula pe internet, iar aici Byrd povesteste in detaliu expeditia sa care l-a dus dincolo de gheturi, catre un taram verde, unde a fost intampinat de oameni blonzi prietenosi, care l-au condus catre Maestru. Urmeaza o lectie de filozofie si de viata pe care cel numit Maestru o va oferi umanului Byrd. Cu lectia invata, acesta se urca iar la bordul aparatului sau de zbor si revine pe taramurile inghetate in mijlocul omenirii care se indreapta catre pieire. Ceea ce nu se mentioneaza aici este ca luna februarie in zona Antarcticii este atat de dura din punct de vedere al conditiilor meteo, incat o misiune de cercetare aici inseamna timp si resurse pierdute, iar un zbor este de-a dreptul imposibil.
Facts - literatura inspirata din teoria Pamantului Gol
Teoria Pamantului Gol, dincolo de dezbaterile pe care le-a generat, a infierbantat mintile scriitorilor si, mai ales, le-a oferit un material numai bun pentru a fi exploatat. Prin urmare, multi dintre cei care isi doresc cu ardoare sa creada in aceasta teorie, s-au folosit de aceste produse ale literaturii si fictiunii pentru a oferi credibilitate credintelor lor, parcurgand practic drumul in sens invers. Printre personajele culturale importante care au scris despre Pamantul Gol se afla : H.G. Wells, Aldous Huxley, Herman Hesse, Edgar Allan Poe, Edgar Rice Burroughs si, poate cea mai cunoscuta lucrare dintre toate, cea a lui Jules Verne, “Calatorie catre centrul Pamantului”.

bataiosu.wordpress.com

Interviu cu generalul Strainu despre pamantul gol pe dinauntru (fragment)
Strainu: Trebuie stiut ca în prezent si în perioada urmatoare vom fi marcati de o serie de dezvaluiri despre contactul cu ipoteticele civilizatii extra-Terra. Parerea anumitor consilieri din guverne importante ale lumii, ale unor consilieri stiintifici ce se afla pe lânga UNESCO, ONU, Uniunea Europeana si altele spun ca toate aceste informatii nu fac decât sa pregateasca omenirea pentru o recunoastere care v-a fi evidenta si care se v-a produce într-o perioada de timp foarte scurta. În ultimii doi, trei ani, am vazut filme si poze mult mai “specatculoase” decât cele care au fost date public, dar care nu sunt date în circulatie. M-as referi acum la filmul si pozele facute despre intråndul de la Polul Sud care sunt facute din sateliti. Toate statele care au sateliti si au avut ca zona de cercetare Polii, au putut fotografia si filma acest intrând care este o realitate! Faptul ca nu este deocamdata recunoscut, probabil ca serveste unor interese.
Reporter: Am citit si eu despre acestea în urma cu ceva timp. Nu exista decât supozitii. Despre ce este vorba acolo? Sa fie intrarea în Agharta? Într-o alta lume? Locul unei alte civilizatii?
Strainu: În primul rând se vorbeste de o asa-zisa lume interioara – atestata ca exista! Sa-i zicem un tarâm interior.
Reporter: Este locuit acest tarâm interior?
Strainu: Aici vin semnele de întrebare. Calcule gasite care apartin expeditiei americanului Richard Byrd, nenumaratele dezvaluiri care s-au facut în urma expeditiilor germane facute acolo si multe altele confirma faptul ca acolo exista o prezenta. Ar fi vorba tot de o prezenta umana, poate ca e vorba de o anumita parte a civilizatiei de pe pamânt care s-a retras acolo, iar altii spun ca este o prezenta de un alt tip. Este probabil ca acolo sa fie vorba de conservarea unui anumit biotop terestru. Deocamdata exista multe ipoteze.

www.agentia.org

Cercetatorii scoartei terestre, ca si fizicienii si astronomii, dezbat in aceste zile o descoperire uluitoare, care a lasat comunitatea stiintifica bouche-bee. Doi oameni de stiinta de la Universitatea din Massachusetts s-au deplasat recent in Italia pentru a studia cele mai rare particule descoperite vreodata, numite geo-nutrioni.
Oamenii de stiinta doreau sa verifice o teorie in ceea ce-i priveste pe acestia. Iar in Italia, intr-o veche caldeira vulcanica de sub Napoli prezenta acestora a fost adesea semnalata. Ei au dat, insa de cu totul altceva. Au detectat un semnal din interiorul Pamantului asemenea unui reactor nuclear. Descoperirea a pus serios pe ganduri comunitatea stiintifica.
"Geo-nutrionii" sunt anti-neutroni produsi in straturile adanci de uraniu, potasiu si rubidiu gasite in rocile vechi din interiorul planetei noastre. Detectorul folosit la depistarea acestor particule se numeste Borexino si este ca o fereastra menita sa ofere o priveliste in interiorul Terrei si sa descrie structura planetei noastre. "Tot ceea ce am primit din interiorul Pamantului este o informatie noua pentru noi, iar probele de geo-nutrioni trebuie studiate cu atentie", a declarat unul dintre cei doi cercetatori care a participat la experiment.
"Informatiile pe care le-am strans si pe care le-am prezentat sunt foarte interesante pentru ca prezinta o noua frontiera. Acesta este doar inceputul. Este nevoie de multa munca pentru a intelege Pamantului si sursa caldurii sale", a continuat el, citata de Dily Mail.
Daca lumea stiintifica are numeroase semne de intrebare, in ceea ce-i priveste pe teoreticienii conspiratiei ei au revenit la mai vechea chestiune aPamantului gol pe dinauntru. La mijloc fiind celebra Shambala, sau Agartha, in care ar trai o alta populatie decat omaneii, un popor ancestral, care s-a retras "sub pamant", cu un nivel tehnologic si spiritula foarte evoluate. Acel "rector nuclear" ar fi soarele artificial din mijlocul Pamantului.
Evident, omanii de stiinta, desi bulversati inca de descoperire, sustin ca Terra nu are cum sa fie goala pe dinauntru, iar acel reactor nuclear ar fi miezul cald al Pamantului, care nu ar fi metalic in acest caz. Atunci, se pune intrebarea, de unde camp electromagnetic terestru si de unde o asamenea centrala nucleara subterana?

geografilia.blogspot.com

Ce spune Teoria Pământului Gol în Interior?
“Pământul este gol în interior din mai multe motive.
Unul dintre principalele motive este acela că iniţial s-a format din materie aflată în mişcarea de rotaţie în raport cu un centru instantaneu de rotaţie (actualul centru virtual), materie menţinută într-un echilibru permanent dintre două forţe principale prezente în univers, forţe ce se interpătrund şi se condiţionează reciproc.
Prima forţă principală este forţa de atracţie universală dintre două corpuri, cunoscută prin legile fizicii. A doua forţă principală şi de sens contrar, deci care se opune forţei de atracţie dintre două corpuri, este forţa centrifugă. Aceasta este pretutindeni permanentă în univers, când un corp de natură materială se roteşte în raport cu un centru instantaneu de rotaţie ca punct aparent fix în raport cu materia ce se roteşte în jurul său. Altfel spus, pentru realizarea unui echilibru perfect a materiei aflată în mişcare, chiar dacă la început mişcarea unui grup material este în linie dreaptă prin interacţiuni şi ciocniri tangenţiale, prima forţă, ca forţă de atracţie universală dintre două corpuri, va fi contracarată în mod natural prin grupare şi apariţia mişcării de rotaţie condiţionată de cea de-a două mare forţă ce intervine în menţinerea echilibrului în natură, care are sensul contrar, materia fiind menţinută astfel într-un echilibru permanent atât la scară mică cât şi la scară cosmică. Raţionând astfel, a presupune că Pământul nu este gol la interior ar însemna practic să acceptăm în mod iraţional că el nu se află în mişcare de rotaţie ceea ce este o absurditate bineînţeles.” (Autorul acestor cuvinte încearcă pe blogul său o teoretizare a problemei).
Teoria Pământului Gol presupune existenţa doar a scoarţei terestre în interiorul căreea se află un gol. Perete planetar ar prezenta la cei doi poli şi in diferite puncte ale Pământului intrări largi sau mai înguste spre Interior. Asadar, Pământul ar avea nu numai o suprafaţă exterioară, ci şi una interioară, pe care ar trăi o civilizaţie intraterestră. Se încearcă dovedirea acestei ipoteze prin diferite metode (imagini satelitare, filmuleţe, argumente mai mult sau mai puţin ştiinţifice, mărturii ale unor exploratori etc).
De asemenea, susţinătorii ideii de Pământ Gol şi a comunicării exteriorului cu interiorul prin cele două deschideri polare îşi pun adesea numeroase întrebări:
1. Se poate dovedi că vreun explorator a atins aşa-numiţii poli Nord sau Sud?
2. Dacă nu există paralela dincolo de latitudinea 86 (grade), atunci cum poate cineva să ajungă la pol (care se află teoretic la latitudinea de 90 grade)?
3. De ce vânturile nordice sunt din ce in ce mai calde pe măsură ce se avansează în Arctica?
4. De ce, dincolo de latitudinea 83 grade nord, există mare deschisă (dezgheţată) şi curenţi calzi de aer?
5. Odată atinsă paralela 82, de ce acul busolei devine brusc agitat şi inutil?
6. De ce curenţii calzi de aer menţionaţi anterior aduc mai mult praf decât orice alt curent similar de pe Pământ?
7. Dacă nu există râuri care curg din interiorul planetei spre a se vărsa în oceanul arctic, de ce la poli există atâtea aisberguri formate din apă dulce?
8. Care este explicaţia faptului că în aceste blocuri de gheaţă şi în apă se găsesc seminţe şi plante tropicale?
9. De ce milioane de păsări şi animale migratoare se indreaptă spre nord, dincolo de cercul polar, în timpul iernii?
10. De ce vântul care vine dinspre nordul extrem aduce cu el mai mult polen şi petale de flori decât o face orice alt curent de aer de pe Pământ?
11. De ce acest polen adus de vânt colorează vizibil straturile de zăpadă pe suprafeţe întinse?
“Multe popoare păstrează ȋncă în folclor legende despre fiinţe din interiorul Pământului, aşa cum este cazul marilor insule paradisiace din nord prezente în obiceiurile populare scandinave, sau al poveştilor despre elfi, troli, pitici şi giganţi din folclorul Rusiei şi al eschimoşilor. Toate astea ne arată faptul că ideea unui Pământ gol nu este deloc nouă. În anul 1909, ghizii eschmoşi folosiţi de amiralul Peary în expediţia sa credeau că scopul călătoriei era descoperirea "marelui popor" din nord, din care ei s-au format.
Cele mai recente expediţii care au mers până dincolo de polii magnetici şi care au fost date publicităţii au fost conduse de amiralul Richard E. Byrd (din Marina SUA) în 1947 şi 1956. Ca şi celelalte expediţii conduse de Byrd (din anii 1930), acestea au rămas învăluite în mister. În jurnalul de bord şi înregistrările radio de comunicare cu echipa sa, amiralul Byrd declara în 1947 că a ajuns într-o altă lume, aflată dincolo de polul nord geografic. In timpul expediţiei din Antarctica din 1956, s-a declarat la diverse posturi de radio din SUA că "pe 13 ianuarie, câţiva membri ai echipei americane au realizat un zbor de 4320 km de la baza McMurdo Sound (aflată la 640 km vest de Polul Sud şi au survolat o zonă aflată la 3680 km dincolo de pol". Iar pe 13 martie 1956, Byrd declara public că "această expediţie a descoperit un nou tărâm". Mulţi americani işi amintesc cu emoţie declaraţiile de presă de după expediţiile amiralului Byrd. Încoronat ca cel mai mare explorator al lumii, declaraţiile lui Byrd despre noul tărâm au trezit un mare interes general. Dar, la fel de repede, orice informaţie despre Byrd a dispărut. La radio nu se mai făcea niciun fel de comentariu, aşa încât, la scurt timp, subiectul a dispărut din atenţia publicului. Oare amiralul Byrd chiar descoperise un nou tărâm? Un tărâm care să confirme o altă viziune asupra planetei decât cea oficiala?”
“Rene Guenon aminteşte în scrierile sale de un mit în care se afirma că, în urma unui cataclism planetar, ultimii reprezentanţi ai unei civilizatii avansate, dezvoltată pe teritoriul ocupat de actualul Podiş Gobi, s-au refugiat într-un imens sistem de caverne săpat în profunzimile lanţului himalayan. Acolo, ei s-au separat în două grupuri, fiecare stabilindu-şi un centru material şi spiritual propriu: în Agartha se afla Cetatea binelui, a contemplării şi neamestecului în evoluţia lumii de la suprafaţă şi în Shambhala, Cetatea puterii. Membrii ei îşi concentrează eforturile în direcţia dirijării şi grăbirii omenirii spre Apocalipsă. Alte interpretări consideră Agartha ca fiind de origine budistă; ele se referă la o lume subterană cu milioane de locuitori şi multe oraşe, toate aflate sub dominaţia supremă a Capitalei lumii subterane, Shambhala, unde locuieşte conducătorul absolut, cunoscut în Orient ca Regele Lumii. Se crede, de asemenea, că o reţea de tunele secrete leagă lumea subterană de Tibet, similar camerelor secrete de la baza Piramidei din Gizeh ce duc spre adâncuri.
Cronicile chineze descriu misiuni ale unor ambasadori trimişi de împăraţi ai Imperiului celest la spiritele munţilor. Conform acestora, teritoriul lor coincide cu zona indicată pe hărţile tibetane, Kanjur şi Tanjur, pentru regatul ascuns, denumit de acestea Shambhala, iar spaţiile aflate în acea regiune, la mare adâncime sub scoarţa terestră, ar fi populate de urmaşii supravieţuitorilor celor două continente scufundate cândva în Atlantic şi Pacific, Atlantida si Mu.”

VEZI aici FILM DOCUMENTAR DESPRE TEORIA PĂMÂNTULUI GOL