Genocidul din România - Procesul comunismului (I)

Cicerone IONIŢOIU - RECHIZITORIU: Genocidul din România – Procesul comunismului (I)

După deschiderea Spaţiului pe Internet care-şi propune să ridice valul tăcerii aşezat intenţionat pentru acoperirea celor exterminaţi şi aruncaţi în gropile comune, în numele acestor fiinţe dragi, nevinovate, împrăştiate peste o jumătate de Europă, ajungând până la Kamciatka - supravieţuitorii genocidului comunist din România, care au umplut cu sângele şi lacrimile lor secolul 20, cerem să se facă dreptate pentru cei schilodiţi fiziceşte sau moraliceşte şi pentru urmaşii lor, pentru ca astfel de barbarii să nu mai poată apare în lume pentru a învrăjbi oamenii sau chiar popoarele.

Comunismul s-a născut din trădare şi, de-a lungul a peste 7 decenii, s-a folosit de trădători pentru a instaura în lume anarhia şi teroarea manifestata sub forme sălbatice, chiar diabolice. Filozoful român P.P.Negulescu ne-a atras atenţia: "Noi şi înspăimântătoare filozofii au apărut pe lume, ca să înţelegem ce înseamnă în termeni de sânge, de ferocitate, credinţa că statul e totul, iar individul nimic."

Unul dintre românii care timp de 60 de ani a luptat permanent împotriva comunismului şi a simţit pe trupul său şi în organismul lui cele mai crunte torturi, ce l-au lăsat handicapat pe toată viaţa, declara cu ocazia începerii acestui proces al comunismului: " Cel mai sângeros sistem filozofic a fost comunismul, care a durat 3 sferturi de veac şi a lăsat în urma lui nenumărate gropi comune şi o mizerie apocaliptică. Este tragic că şi astăzi se mai găsesc oameni inconştienţi (unii foşti comunişti) care elogiază comunismul, uitând toate crimele comise de el." ( Remus Radina)

Pentru lămurirea concepţiei comuniste merită subliniate câteva păreri ale lui Lenin din interviul dat lui Giovranni Papini înainte de a muri: "Străinii şi imbecilii presupun ca aici s-a făcut ceva nou. Eroare de burghez orb! Bolşevicii n-au făcut decât să adopte regimul instaurat de ţari, singurul regim care convine poporului rus. Nu pot fi guvernate o sută de mii de brute fără bâtă, fără spionaj, fără politie secretă, fără teroare şi spânzurătoare, consilii de război, munci forţate şi torturi. Noi nu am făcut decât să schimbăm clasa care îşi întemeia hegemonia pe acest sistem... este un mare progres dat fiindcă privilegiaţii sunt acum de zece ori mai numeroşi..."

Iar la întrebarea despre Marx şi progresul...Lenin precizează: "Amintiţi-vă că însuşi Marx ne-a învăţat ca teoriile nu aveau decât o valoare pur fictivă, o valoare de instrument. Dat fiind starea Rusiei şi a Europei, a trebuit sa mă folosesc de ideologia comunista pentru a-mi atinge adevăratul scop. Marx nu era decât un evreu burghez călare pe statisticile engleze şi tainic admirator al industrializării. Ii lipsea simţul barbariei şi, din aceasta cauză nu era decât o treime de om. Un creier îmbibat de bere şi de hegelianism, în care amicul Engels îi injecta uneori idei geniale. Revoluţia rusă aduce profeţiilor lui Marx o totală dezminţire. Tocmai în aceasta ţară în care nu exista nici o burghezie, a triumfat comunismul. Oamenii sunt nişte sălbatici fricoşi care trebuiesc dominaţi de un sălbatic fără scrupule, aşa cum sunt eu. Restul nu este decât trăncăneală, literaturi, filozofie şi alte muzici pentru uzul nerozilor. Ori dat fiind ca sălbaticii sunt oameni... trebuie ca ţara să semene cu o ocna... Visul meu este să transform Rusia într-o imensa cetate de forţa... Să vă intre bine în cap că bolşevismul reprezintă un triplu război: războiul barbarilor ştiinţifici împotriva intelectualilor putrezi, al Orientului împotriva Occidentului şi al oraşului împotriva satului. Or în aceste războaie nu alegem armele. Individul este ceva care trebuie suprimat... Cel care rezistă va fi suprimat ca o tumoare maligna. Sângele este cel mai bun îngrăşământ oferit de natură. Să nu credeţi câ sunt crud. Toate aceste împuşcări şi spânzurări care se fac din ordinul meu mă plictisesc. Urăsc victimele mai ales pentru că ele mă silesc să le omor...".

Această concepţie sangvinară, manifestată prin figura unui mongoloid în descompunere, fusese adusă de interese germane pentru înlăturarea ţarismului, în scopul prăbuşirii forţelor occidentale care urmăreau înlăturarea absolutismului puterilor centrale - ce terorizau popoarele subjugate prin politica de deznaţionalizare. Sosit într-un tren blindat tocmai când anarhia cuprinsese armata ţaristă, Lenin cu tovarăşii lui au contribuit la generalizarea haosului, schimbând situaţia politică şi militară a frontului răsăritean.

Trădarea ruseasca a încurcat planurile Aliaţilor şi mai ales pe cele ale României - unde au refuzat să mai lupte din 7 Noiembrie 1917, lăsându-ne încă de la sfârşitul anului 1916 descoperiţi în faţa bulgarilor şi turcilor. România, prin intrarea în război, salvase trupele Aliaţilor de pe Marna, de unde nemţii şi-au retras contigente importante pentru a le aduce pe Carpaţi.

Din cauza anarhiei ce cuprinsese armata ţarista trecută la jafuri şi crime şi în haosul ce s-a întins ca fulgerul peste Rusia, s-a întâmplat revirimentul prin intrarea Americii în război pe 2 Aprilie 1917. Acest reviriment se producea tocmai când omenirea făcea cunoştinţă cu un sistem schizofrenic de nelinişte ce prin forţă urmărea conducerea societăţii, uniformizarea omului prin metode sălbatice ce foloseau trădarea, minciuna, jaful, delaţiunea, duplicitatea, iar crima era zilnic nelipsita din acest repertor al groazei. Şi era propovăduită ca o dogmă de realizare a scopului diabolic. Nu se sfiau să spună ca "până şi copiii trebuie să asiste la execuţii", ca să vadă cum dispar duşmanii poporului.

Prima victima: România

De la început au pornit cu politica duplicitara, spunând ca "naţiunile au dreptul să dispună de soarta lor", iar pe de alta parte propagau revoluţia proletară prin violenţă, pregătind elemente străine pe care le trimiteau în diferite ţări să instige la revolte. Încercarea bolşevică de izgonire a regelui Ferdinand şi răsturnare a guvernului de la Iaşi în Decembrie 1917 a eşuat (pe 15 Noiembrie 1917 deja instalaseră un comitet revoluţionar la Odessa, în vederea acestui scop, din care va face parte M.G.Bujor şi Racovski Cristian - bulgar revoluţionar "preocupat" de problemele româneşti ).

Urmând politica de subjugare, pe 23 Ianuarie 1918, Trosky a declarat la Petrograd că va sprijini revoluţionarii de la Odessa, ca să răstoarne regimul din România. A doua zi, Sfatul Ţării a declarat Independenţa Republicii Moldoveneşti şi ca riposta, bolşevicii au ocupat Kievul pe 2 Feb.1918. Peste o săptămâna, au arestat misiunea militară româna condusa de generalul Coandă, au expulzat pe ministrul român de la Petrograd, Constantin Diamandi, confiscând şi Tezaurul României încredinţat spre salvare. Pe 14 Februarie, de la Odesa, se trimitea ultimatumul guvernului român prin care se cerea ca până la 16 Feb.1918 să se evacueze Basarabia.

După 106 ani de subjugare sălbatică, românii basarabeni şi-au intensificat eforturile şi pe 27 Martie 1918 au desăvârşit unirea provinciei smulse abuziv, cu Regatul României. Acest act îndreptăţit a fost urmat pe 28 Noiembrie de Unirea Bucovinei, iar pe 1 Decembrie de cea a Transilvaniei şi Banatului, tot prin autodeterminare, adunându-se laolaltă toţi cei de acelaşi neam, aceiaşi limbă şi aceleaşi obiceiuri.

Paralel se prăbuşea imperiul absolutist austro-ungar, sub victoria strălucitoare a generalului Ferdinand Foch, în timp ce armata română menţinea ordinea în capitala imperiului care refuzase să asculte plângerile lui Horea şi ale delegaţiei Memorandistilor. Profitând de căderea catastrofala a absolutismului (NR: Austro-Ungaria), Rusia, noul imperiu al răului ce se născuse prin trădare şi vărsări de sânge nevinovat, a trimis un agent înrăit, pe Bela Kuhn să provoace şi să instaureze revoluţia sovietelor şi în pusta ungureasca, ca prim pas.

Ajuns comisar al poporului, adevărat conducător al guvernului Republicii Sovietice Ungare şi ajutat de Cristian Rakovski (trimis de Lenin ca ambasador al Rusiei), a dezlănţuit o teroare cruntă în ţară şi a extins-o asupra Transilvaniei. Incurajat de preşedintele Mihalyi Karolyi (socotit "un degenerat" de socrul sau, contele Iulius Andrassy) care i-a predat puterea, Bela Kuhn, ajutat de călăul Tibor Szamuely, au terorizat populaţia, săvârşind fărădelegi, jafuri, arestări, asasinate...

Un fapt îngrozitor s-a petrecut în comuna Beliş, la 35 km. sud de Huedin, pe 8 Noiembrie 1918, unde a sosit căpitanul Antal Ditrich de la Budapesta cu un detaşament şi a executat zeci de ţărani - moţi; au fost arşi pe rug 45 de persoane din comunele: Beliş, Văleni, Tufeni, Mânatireni, Mărişel.... Iată câteva nume dintre aceşti martiri: Dumitru Tripon- de 26 ani, Nicolae Bâlc- de 24 ani,Varvara Pop- de 44 ani, Ioan Dreve- de 20 ani cu tatăl lui Gavril Dreve, Maria Boca a Petrii Halamului...restul vor fi trecuţi în anexă.

Concomitent cu anunţarea listelor cu satele devastate şi cu numele victimelor, bandele bolşevice ruseşti încercau să pătrundă şi ele în Basarabia iar Cristian Racovschi comunica lui Bela Kuhn că alte trupe erau pregătite să vină în ajutor prin Ucraina Subcarpatică. România era prinsa într-un cleşte în timp ce Conferinţa de Pace la Paris căuta să ne împingă spre compromis, înţelegere cu Khun.

In acele momente dificile, create de manipulaţiile politice din capitala Franţei, trupele române cu avizul lui Iuliu Maniu (preşedintele Consiliului Dirigent) şi al lui Ionel Brătianu ( Şeful Delegaţiei la Conferinţa de Pace) au trecut linia de demarcaţie provizorie ce mergea de la Nord de Năsaud prin Tg.Mureş şi urma cursul apei până la vărsarea Mureşului în Tisa, salvând astfel populaţia satelor de jafurile şi măcelurile la care era supusă. Dar Bela Kuhn se năpustise asupra Cehilor cu aceiaşi sălbăticie.

Insistenta apărării cauzei româneşti de I.Bratianu a fost completată de izbânzile armatei române ce înaintaseră până la Tisa şi de concursul Mareşalului Foch care, în Memoriul adresat lui Clemenceau, demonstra necesitatea rămânerii trupelor române pe Tisa până la dezarmarea efectiva a Ungariei şi până ce aceasta va da garanţii depline că nu va mai tulbura pacea, încheind: "Altfel s-ar pune din nou în primejdie pacea în întreg Sud-Estul Europei."

In acel Iulie fierbinte al anului 1919 se juca cartea Europei, şi trebuia câştigată înainte ca bolşevicii ruşi să se fi unit cu cei ai lui Bela Khun. Acesta (Khun), încurajat de englezul Cuningham şi de americanul Brown a trecut la ofensivă pe 20 Iulie, trecând Tisa cu 100 000 soldaţi, pe un front de 120 km. şi o adâncime de 60 km. Concursul Moscovei a fost prompt printr-o sustinere de artilerie şi mitraliere, dar operatia a esuat, prin faptul ca rusii nu au putut trece Nistrul.

Nu mai era timp de pierdut. Pe lângă interesele româneşti de a asigura liniştea populaţiei, era şi soarta civilizaţiei europene. Regele şi Guvernul român au hotărât trecerea la contraofensivă. A fost fulgerătoare. Pe 2 August 1919 a capitulat Corpul -I- ungar de armată la Czegled, pe 3 Aug. colonelul Rusescu cu roşiorii înfrângeau ultima rezistenta bolşevică şi seara intrau în Budapesta. Bela Kuhn a fugit în Rusia, unde va cădea secerat de gloanţele lui Stalin în masacrele din 1937-1938, în timp ce ajutoarele lui, ca criminalul Tibor Szamuely, au fost sfâşiate de populaţia pe care o jefuiseră şi torturaseră.

Importanţa extirpării cancerului comunist din inima Europei îl găsim relatat într-un interviu al Contelui Andrassy acordat Biroului român de presă de la Berna şi publicat în ziare ca "Le Temps", "Le Journal des Debats", în care spune: "As fi voit, desigur, să mor pentru a păstra Transilvania Ungariei. Aş fi preferat, de asemenea, să văd trupele maghiare intrând în Budapesta pentru a goni pe bolşevici. Acest lucru din nenorocire nu a fost posibil. Aşa fiind, mărturisesc în mod franc ca sunt mai bucuros să văd pe Români la Budapesta, decât pe Bela Kuhn şi complicii săi, care mi-au ruinat Patria din punct de vedere atât politic cât şi material. Recunosc astfel în mod leal că, intrând în Budapesta, Românii au adus un imens serviciu atât Ungariei cât şi lumii întregi...".

O alta evocare asupra rolului României este aceea a Ambasadorului Franţei, Jules Cambon, făcută în 1927 la Societatea Naţiunilor, lui N.P.Comnen (fost Ministru de externe): "Cu preţul celor mai mari sacrificii, România a îndeplinit la Sud misiunea tradiţională, care mai la Nord a fost întotdeauna a Poloniei; ea a fost bariera Europei împotriva invaziei tătare şi a pus sfârşit unei dezordini ce ameninţa să întindă puterea bolşevică până la porţile Vienei. Ea însăşi s-a salvat; dar a liberat în acelaşi timp Ungaria de odioasa dominaţie, care, câtva timp, a apăsat asupra Regatului Sfântului Ştefan. Aceasta a fost de altminteri şi sentimentul autorităţilor ungare, căci, atunci când armata româna se pregătea să evacueze teritoriul lor, Prefectul ungur al judeţului Szabolcz intervenea pe lângă comandantul român ca sa menţină ocupaţia ce apară ţara împotriva armatei roşii. După putină vreme, o cerere asemănătoare i-a fost adresata de teama reacţiunii albe..." Articolul a apărut în "La Revue des deux Mondes", de la 1 Dec. 1927, pag.617.

In acest al 2-lea deceniu al secolului 20, România a jucat un rol hotărîtor în viaţa Europei prin arbitrarea conflictului din Balcani (1913) şi a contribuit cu mari sacrificii la înclinarea balanţei în favoarea puterilor angajate în înlăturarea absolutismului retrograd. Intrarea României a făcut posibila victoria de la Verdun prin retragerea trupelor germane şi tot sacrificiul legendar de la Mărăşti-Mărăşeşti; ea a uşurat victoria şi a fost o stavila în faţa anarhiştilor bolşevici. Tot România a fost aceea care a asigurat ordinea în Viena, Praga, Budapesta, salvând Europa de pericolul comunist pentru un sfert de veac.

Dar daca alţii au avut un răgaz de linişte, pe trupul României s-a jucat drama, prin premeditarea distrugerii ei de către agenţii infiltraţi. Pentru aceasta deschidem acest proces contra comunismului arătând metodele de cruntă barbarie la care a fost supus un popor ce a contribuit prin sacrificiul lui, la prosperitatea Aliaţilor democraţi occidentali.

În prima perioadă (interbelică) 1921 - 1944, urmărim în judecată pe comuniştii infiltraţi şi câţiva autohtoni, pentru trădare naţională în interesul unei puteri străine, crime săvârşite pentru destabilizarea ţării, propagandă mincinoasă şi spionaj în favoarea Moscovei. Infiltraţiile comuniste în Transilvania, Bucovina, Basarabia şi Vechiul Regat au urmărit prin acte de teroare şi manifestări duşmănoase ale unei infime minorităţi (şi aceia de origine străină) să perturbe procesul de redresare ce începuse după încheierea păcii.

Din ordinul lui Lenin, au acuzat pe social - democraţii români, care participaseră la opera de Unire a poporului român, de oportunism şi "trădare", pentru că se împotrivesc mişcării clandestine pentru restituirea Basarabiei către Rusia. Cominternul, creat în 1919 la Moscova, a fost un sistem diabolic de teroare permanentă, pe care a exportat-o peste tot în lume, urmărind promovarea intereselor ruseşti de dominaţie pe plan extern, prin înfiinţarea de secţii ale partidului comunist, ce erau deasupra suveranităţii statelor, în vederea măcinării şi transformării lor în republici federative.

Rusia a declanşat cel mai crâncen masacru cunoscut în omenire; imediat după încheierea Păcii din 1919 au avut loc revolte dirijate (şi care au fost sortite eşecului) în Saxonia-Turingia, Scheswig-Holstein, Estonia, Bulgaria (unde, în masacrul din Catedrala Sf. Sofia, au fost omorîţi 14 generali, 3 deputaţi şi alte persoane în urma unui atentat în timpul unei înmormântării)... Paralel a dus şi războiul civil împotriva Ucrainei, Azerbaigeanului, Armeniei - cu intenţia trecerii peste Transcaucazia şi ieşirii prin golful Persic la Oceanul Indian.

In acest context de împrejurări anarhice şi de teroare s-a găsit un grup minuscul, mai mult format din neromâni, agenţi de profesie, care s-au pus la dispoziţia unei asociaţii străine (partidul comunist rus) formând o secţie "româneasca", ce a primit bani, ajutoare şi instrucţiuni, făcându-se vinovaţi pentru provocare de diversiune, sabotaje, greve şi atentate - în vederea subminării României.

Printre aceşti spioni care au complotat împotriva României, şi au fost executaţi chiar de ruşi în 1937-1938, au fost: Koblos Elek, Bădulescu Al(zis Ghita Moscu), Fabian D., Dobrogeanu Al.Gherea, Filipovici Elena, Arbore Ecaterina, Dicescu O.Ion, Racovschi Cristian, Leonin Marcel, Bujor M.Gh., Zisu Petre, Roznovan Eugen, Grofu D., Timotei Marin, Aladar Imre...

Altii au supravieţuit şi au adus, cu ajutorul armatei roşii, criminalul sistem în România, printre ei numărându-se:Foriş Ştefan, Pătrăşcanu Lucreţiu, Cristescu Gheorghe, Margulius Samuel, Holostenco Vitali, Danieluk Stefanschi Al.,Boris Stefanov, Roitman Iosif (Chisinevschi Iosif ), Roitman Liuba( Chisinevschi Liuba), Bodnaras Emil (dezertor din armata în 1932 ), Moscu Choy (Gheorghe Stoica), Rusev Drăgan Iordan (Petre Borila), Petrescu Du¬mitru, Oigenstein L.(Leonte Răutu), Bodnarenco Pantelei, Grosman Ana (căsătorită, în ordine, cu Sorin Toma, cu C. Pârvulescu şi P.Bodnarenco), Pauker Ana, Doncea Constantin, Grunberg Boris (Nicolschi Al.), Iacobovici Eugen, Goldberger Miklos (Ardeleanu), Lukacs Laslo (Vasile Luca), Niconov Serghei (Nicolau Serghei ), Marcovici Smil (Moraru), Moghioros Alexandru, Rottenberg Aurel (Stefan Voicu) şi altii, nu prea mulţi.

O remarca ce nu trebuie uitată este faptul că numărul acestor venetici şi autohtoni puşi în slujba lor variază între 800 şi 1206 după diferite surse, un lucru însă sigur este ca jumătate din ei ajunşi pe teritoriul României au devenit agenţii siguranţei şi au turnat pe ceilalţi tovarăşi de spionaj şi diversiune. Aşa se explica faptul că odată impuşi la putere, să alerge şi prin orice fel de metode să-şi facă pe adversari informatori, spre a se răzbuna.

Crima de destabilizare a funcţionarii statului, comuniştii au încercat-o la început prin social democraţii lui Gheorghe Cristescu şi Ilie Moscovici, care au fost împinşi sa declaseze o greva generala la Căile ferate pe 18 Oct.1920, care a eşuat; Cristescu, prevăzător, plecase în ajun la Viena, de unde se dirijau acţiuni ale Internaţionalei Moscovite.

Aceste elemente, decăzute moraliceşte, au recurs la acţiuni sângeroase provocând atentatul de la Senat în care, prin bomba pusă în Decembrie 1920 de către Max Goldstein, au fost omorâte 3 personalităţi iar altele rănite: Episcopul greco-catolic de Oradea, Dimitrie RADU, a murit pe loc. Dumitru GRECEANU, Ministrul Lucrărilor publice, a murit a 2-a zi. Spirea Gh.Gheorghiu, senator de Ilfov, a murit în spital la 13 Dec. A fost rănit preşedintele Senatului, generalul Constantin Coandă, care a avut 52 răni cauzate de schije. Printre organizatorii grupului acestui complot au fost condamnaţi, pe lângă Max Goldstein, Ilie Moscovici şi Emanuel Socor.

Vinovăţia de trădare naţionala reiese din afilierea la Internaţionala comunista de la Moscova şi participarea la divizarea ţării prin planul elaborat pe 6 August 1924 care prevede împărţirea României în 5 zone în vederea declanşării revoltei:

Zona I, cuprindea Bucovina de unde cu "detaşamente dinspre Cernauţi şi Camenca pe Nistru, sub conducerea lui Malvski să se atace calea ferată Cernăuţi-Paşcani aruncând-se podul în aer (urmând să facă legătura cu ajutoarele venite de peste Nistru).

Zona II, era prevăzuta în sudul Basarabiei de la vărsarea Nistrului până la gura Dunării (între Tusla-Tatar Bunar şi Vâlcov) de unde vor porni spre Ismail, Chilia şi Reni pentru a ocupa Galaţiul şi Brăila, conduşi de Kotovschi, Goldstein, Grutenberg şi German.

Zona III, cuprindea Dobrogea şi Silistra, centrul revoltei fiind Călăraşi, urmând să se facă demonstraţii la Budeşti pentru ameninţarea Bucurestiului. Scopul principal era distrugerea podului de peste Dunăre pentru Izolarea Dobrogei. Conducerea acţiunii era încredinţată lui Kotovski, care ajutat de lipoveni era sprijinit şi de debarcarea cu detaşamente sovietice venite cu Godlevschi.

Zona IV, era indicata în Banat şi Ungaria de răsărit cu centre la Lugoj, Simeria şi Caransebeş, bazându-se eventual pe iredentiştii unguri. Conducerea o aveau, Kalifarski, Weissenberg, Mironovici Ivan.

Zona V, ar fi fost formată din Nordul Transilvaniei şi Estul Ungariei cu centre la Cluj, Dej şi Oradea, unde se vor face numai demonstraţii sub conducerea lui Badulescu, Sicinschi, Rareninc şi Koz.

Conducerea generala a revoluţiei era încredinţată lui Bădulescu, Goldstein şi Kalifarski, iar data prevăzuta între 10-15 Septembrie. Primele ce trebuiau sa înceapă "revoluţia erau zonele 2 şi 3. Dar nu s-au petrecut incidente decât în regiunea Tatar Bunar şi Chilia Nouă, unde locotenentul Mohonea Neacşu, lt.Scirculescu şi slt. Asanache Stroe au reuşit sa neutralizeze vre-o doua sute de bolşevici.

Vinovăţia comuniştilor din România subordonaţi Moscovei este cu atât mai mare cu cît, prin colaborarea cu Moscova, au contribuit la asaltul bolşevicilor asupra frontierei de răsărit, în vederea năvălirii din 1940.

Aruncând o privire asupra violării frontierei de răsărit, a infiltrărilor soldate cu lupte constatam ca până în 1924 (la moartea lui Lenin) au avut loc 30 de atacuri, în continuare până la năvălirea din 29 Iunie 1940- alte 42, iar după aceea, din Basarabia, peste Prut, au făcut alte 47 incursiuni şi violări de frontiera. In cursul acestor acţiuni de comandouri România a avut, în lupte de apărare, 31 de soldaţi morţi, 22 soldaţi răniţi şi alţi 34 soldaţi dispăruţi fără urmă.

Agenţii Moscovei din România au încheiat încă din 1920 un angajament de accentuare a luptei ilegale de participare, într-un mod foarte activ, la Federaţia Balcanica comunistă, supunându-se tuturor hotărârilor ei ca partidul să intre pe calea comunismului revoluţionar. Din partea acestor agenţi au iscălit: Gheorghe Cristescu, Const. Popovici, Al.Dobrogeanu Gherea şi Rozvany Ieno.

Cicerone IONIŢOIU